Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Eugen Tomac crede că PSD și PNL pot relua oricând negocierile

Eugen Tomac consideră că neînțelegerile actuale dintre PSD și PNL nu înseamnă sfârșitul definitiv al colaborării lor, chiar dacă trecerea moțiunii de cenzură a provocat o criză politică profundă. Fostul premier desemnat este de părere că cele două partide au păstrat canale de comunicare deschise și pot relua oricând negocierile pentru a guverna împreună. Din acest motiv, o eventuală reconciliere sau un nou acord politic între social-democrați și liberali rămâne o opțiune perfect valabilă în viitorul apropiat.

via Jurnalul Național
politică

Pîslaru, despre amenda de 1.000.000 de lei aplicată lui Viorel Pașca: Inspecția Muncii a dispus de urgență un control la Bihor. Este cea mai mare amendă primită de o asociație pentru muncă nelegală

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru vine cu clarificări privind amenda de 1.000.000 lei aplicată familiei Pașca. Este cea mai mare amendă pentru muncă nelegală aplicată unei asociații, afirmă Pîslaru, subliniind că Inspecția Muncii a dispus de urgență un control de specialitate la Bihor, atât din partea Direcției Control Relații de Muncă, cât și al […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Focarul misterios de „diaree explozivă” care a devenit o provocare pentru oficialii din SUA. Legătura cu Elon Musk

Identificarea originii unui focar din SUA care provoacă „diaree explozivă” s-a dovedit a fi o provocare pentru experții în sănătate publică care caută răspunsuri cu privire la modul în care a început aceasta – și la modul în care se răspândește. Ciclosporioza, o infecție parazitară care se răspândește prin apă sau alimente contaminate, adesea în …

via HotNews
politică

Olguța Vasilescu crede că PSD ar reuși să obțină voturile pentru un Guvern minoritar: Nu avem legislația pusă la punct pentru anticipate

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu spune că social-democrații ar putea obține voturile necesare pentru a investi un guvern minoritar. Legat de scenariul alegerilor anticipate, ea a precizat că România nu are legislația pusă la punct pentru a le organiza. Edilul Craiovei a precizat că PSD își dorește în continuare fotoliul de premier, pentru că astfel […]

via Gândul
politică

Alexandra Zară, șefa demisă de la Autoritatea Persoanelor cu Dizabilități, a depus plângere penală împotriva lui Dragoș Pîslaru

Alexandra Zară, fosta șefă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), a depus o plângere penală împotriva ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Ea îl acuză de abuz în serviciu după revocarea sa din funcție, în urma anchetei DIICOT privind „Azilele Groazei” din Bihor. Aceasta cere procurorilor să verifice dacă ministrul interimar […]

via Gândul
politică

Angajat al unei spălătorii auto, reținut după ce a furat mașina unui client și a intrat cu ea în șanț. Tânărul nu avea permis

Un tânăr de 21 de ani din localitatea Piscu a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi furat maşina unui client de la o spălătorie auto din municipiul Galaţi şi ar fi condus-o fără a deţine permis de conducere şi a intrat cu ea într-un şanţ, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

via Digi24
politică

Un fost general NATO acuză: „Suntem singura Armată în care soldatul român nu are o armă performantă și nici măcar de calibru NATO”

Gen. (R.) Dorin Toma a acuzat faptul că România este singurul stat din NATO în care soldații sunt trimiși la luptă cu arme învechite, în loc să treacă la calibrul standardizat NATO. Mai mult, fostul general atrage atenția că militarilor le lipsesc elemente vitale de echipament. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Armata Română, […]

via Gândul