Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Sindicatele din Educaţie anunţă că CCR a confirmat constituţionalitatea iniţiativei legislative cetăţeneşti privind legile Educaţiei, dar a constatat că prevederi precum cele vizând plata cu ora şi bursele studenţilor nu pot face obiectul acesteia

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” anunţă că, miercuri, Curtea Constituţională a confirmat constituţionalitatea iniţiativei legislative cetăţeneşti privind legile Educaţiei, dar a constatat că prevederi precum cele vizând plata cu ora şi bursele studenţilor nu pot face obiectul acesteia. ”Ne exprimăm surprinderea faţă de această soluţie şi nu împărtăşim această interpretare, întrucât prevederile respective reglementează drepturi şi măsuri specifice, destinate asigurării bunei funcţionări a procesului educaţional şi nu sunt măsuri cu caracter fiscal”, arată sindicatele.

via News.ro
politică

Ciprian Ciucu, pe şantierul liniei de tramvai de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu: Mi se reproşează că se lucrează prea mult în Bucureşti. OK, îmi asum această critică. Niciun oraş nu se poate reapara şi pune la punct fără şantiere

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a mers miercuri pe şantierul liniei de tramvai de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, el afirmând că i se reproşează că se lucrează prea mult în Bucureşti şi îşi asumă această critică, dar niciun oraş nu se poate reapara şi pune la punct fără şantiere. Primarul spune că în şantier a găsit 52 de muncitori şi 16 utilaje, iar pe tot tronsonul erau 106 muncitori şi 21 de utilaje.

via News.ro
politică

Se schimbă examenul de medic specialist: Subiecte unice la nivel național și reguli identice de evaluare

Examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist va avea, din această toamnă, subiecte unice la nivel național și un sistem unitar de evaluare. Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de ordin care modifică organizarea concursului. Principala noutate este că, începând cu sesiunea din semestrul al doilea al anului 2026, … The post Se schimbă examenul de medic specialist: Subiecte unice la nivel național și reguli identice de evaluare appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Umflarea picioarelor, în sezonul cald: când reprezintă un semnal de alarmă

În perioada verii, una dintre problemele frecvent întâlnite este apariția edemelor membrelor inferioare, manifestate prin umflarea picioarelor ca urmare a acumulării de lichid în țesuturi. Pe lângă disconfortul creat și aspectul estetic neplăcut, edemele pot semnala existența unor afecțiuni medicale care necesită evaluare și tratament. Dr. Dermatolog Alina Gagu, de la Spitalul Clinic Județean  Ilfov, ne oferă amanunte despre această problemă.

via Jurnalul Național
politică

EXCLUSIV Frații Stoian investesc 10 milioane de euro într-un nou centru logistic și mută operațiunile Josi

Frații Andrei și Cătălin Stoian mută activitatea logistică a grupului Josi din București într-un nou depozit, din Ștefăneștii de Jos, pe care vor începe în curând să îl construiască, un proiect evaluat la circa 10 milioane de euro, care asigură și expansiunea viitoare a companiei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Antreprenorii au cumpărat anul trecut …

via HotNews