Sari la conținut

Categorie

politică

politică

TAS: Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani, începând din 5 mai 2026, în cazul privind nerespectarea obligaţiei de a comunica localizarea pentru testele antidoping / Rezultatele nu îi sunt anulate

Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) anunţă că a admis parţial cererea privind proceduri disciplinare formulată de World Gymnastics împotriva gimnastei Ana Maria Bărbosu, referitoare la trei cazuri de nerespectare a obligaţiei de a comunica localizarea pentru testele antidoping. S-a constatat că Bărbosu a comis o încălcare a regulilor antidoping (ADRV) şi a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, începând cu 5 mai 2026, data de la care a intrat în vigoare suspendarea provizorie, informează TAS.

via News.ro
politică

Şapte poliţişti, reţinuţi la Sibiu / Dosar de corupţie privind obţinerea permiselor de conducere şi a actelor de identitate

Nouă persoane, între care şapte agenţi de poliţie, au fost reţinute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracţiuni de corupţie, în legătură cu obţinerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare şi a cărţilor de identitate, potrivit unui comunicat de presă […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Linia electrică dintre România și Republica Moldova nu se numește „Trump Liberty Line”. Transelectrica contrazice autoritățile de la Chișinău

Numai că Transelectrica, operatorul național de transport de energie electrică din România, care se ocupă de acest proiect, le contrazice și susține că linia se numește simplu: „Liberty Line”.  The post Linia electrică dintre România și Republica Moldova nu se numește „Trump Liberty Line”. Transelectrica contrazice autoritățile de la Chișinău appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul
politică

Decizie definitivă a TAS în cazul Anei Bărbosu. Românca, suspendată 2 ani

Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) anunţă că a admis parţial cererea privind proceduri disciplinare formulată de World Gymnastics împotriva gimnastei Ana Maria Bărbosu, referitoare la trei cazuri de nerespectare a obligaţiei de a comunica localizarea pentru testele antidoping. S-a constatat că Bărbosu a comis o încălcare a regulilor antidoping (ADRV) şi a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, începând cu 5 mai 2026, data de la care a intrat în vigoare suspendarea provizorie, informează TAS.

via Observator News
politică

Coşmarul pasagerilor care au plătit zeci de mii de dolari pentru o croazieră fără sfârşit. Ce au păţit

Peste 200 de pasageri care au plătit zeci de mii de dolari pentru a locui ani întregi la bordul unui vas de croazieră au fost obligaţi să coboare în Cambodgia, după ce compania care deţine nava a suspendat operaţiunile. Proprietarii invocă scumpirea combustibilului din cauza războiului din Iran. Vasul a părăsit portul fără niciun pasager la bord, iar oamenii spun că nu ştiu dacă îşi vor putea continua vreodată călătoria.

via Observator News