Final tragic pentru un fost fotbalist din Superliga! Atacantul celor de la Oțelul a murit la 38 de ani, răpus de cancer
Vadim Crîcimari, fostul atacant care a trecut și pe la Oțelul Galați, a murit la doar 38 de ani.
Categorie
Vadim Crîcimari, fostul atacant care a trecut și pe la Oțelul Galați, a murit la doar 38 de ani.
O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat, miercuri seară, pe autostrada A1, pe sensul Deva-Sibiu, în zona localităţii Sebeş, judeţul Alba. Şoferul a avut nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, fiind predat echipajelor medicale, conştient. Traficul este blocat pe sensul unde a avut loc accidentul, fiind deviat prin nodul rutier Sebeş.
Comisia Europeană (CE) salută în acest raport anual privind extinderea - în care prezintă bilanţul negocierilor purtate de către toate ţările candidate la aderarea la UE - progresele realizate de cel puţin patru dintre aceste ţări candidate - şi anume Republica Moldova, Ucraina, Albania şi Muntenegru. The post Raportul anual privind extinderea UE: Muntenegru ar putea adera în 2028. Albania poate încheia negocierile în 2027, iar R. Moldova și Ucraina în 2028 appeared first on Cotidianul RO.
Deputatul USR Cezar Drăgoescu a explicat, într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, la DC News, care este doctrina partidului și cum se raportează formațiunea la eticheta de progresism. Parlamentarul susține că USR și-a păstrat doctrina de centru-dreapta modern, votată de toți membrii în urmă cu 5-6 ani.
Salariul minim brut pe economie ar putea crește în 2027 până la 5.079 de lei, potrivit unuia dintre cele trei scenarii analizate de Ministerul Muncii.
Un accident rutier grav s-a produs miercuri seară pe autostrada A1, în zona localității Cunța, județul Alba. O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat după ce a traversat parapetul median. Circulația pe sensul Deva–Sibiu a fost oprită, iar traficul este deviat prin nodul rutier Sebeș.
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a declarat că i-a transmis oficialului american Elbridge Colby, printre altele, că este important ca NATO „să aloce capabilități în sprijinul securității României”. Colby, subsecretarul pentru politica de apărare din cadrul Departamentului de Război al SUA, a fost informat de partea română despre îngrijorările Bucureștiului, a precizat Dan Neculăescu, la …
O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat, miercuri seară, pe autostrada A1, pe sensul Deva-Sibiu, în zona localităţii Sebeş, judeţul Alba. Şoferul a avut nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, fiind predat echipajelor medicale, conştient. Traficul este blocat pe sensul unde a avut loc accidentul.
Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, a anunțat miercuri ministrul Muncii, Florin Manole: „Cu certitudine, da”. După calculul de acum, majorarea ar fi de 7,3%. Ministrul spune însă că procentul nu e o promisiune: cifra finală se stabilește la negocierile pentru buget.
Un grup de investitori, în frunte cu miliardarul american Todd Boehly e pe cale de a prelua câmpurile petroliere, rafinăriile și stațiile de benzină din afara Rusiei, care aparțin gigantului rus Lukoil, informează Reuters, preluată de Kyiv Post.
Înfrângerea republicanilor în alegerile din SUA a provocat reacții intense și în România. Miercuri, artistul Tudor Chirilă l-a ironizat public pe Donald Trump, considerând rezultatul scrutinului drept o palmă politică majoră primită de liderul american.
Era anul 1894, iar tipografiile erau mai rapide ca niciodată. Legile franceze privind cenzura prohibitivă fuseseră ridicate, iar apoi a venit scandalul Dreyfus: un scandal public, care a pornit după condamnarea pe nedrept pentru trădare.