Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Dumitru Chisăliță, poziție fermă la Luxemburg privind impozitarea energiei: „Aspectele fiscale ar trebui să fie abordate în cadrul fiscal adecvat al Uniunii Europene”

Aspectele privind impozitarea energiei ar trebui să fie discutate într-un cadru fiscal adecvat, în special prin directiva UE privind impozitarea energiei, cu respectarea deplină a principiului unanimității, a declarat noul ministrul al Energiei, Dumitru Chisăliță, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), în care e propus eliminarea unei propuneri de pe agenda discuțiilor menite să ducă la reducerea facturilor la energie.

via Mediafax
politică

Cu Marea Neagră din ce în ce mai nesigură, Rusia apelează la ruta arctică din cel de-al Doilea Război Mondial pentru a-şi exporta cerealele

Rusia, cel mai mare exportator de grâu din lume, a apelat pentru prima dată la o rută maritimă arctică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-şi exporta cereale, pe fondul blocării comerţului din Marea Neagră din cauza conflictului din Ucraina şi al avertismentelor oficialilor cu privire la riscurile din Marea Baltică, controlată de NATO, relatează Reuters.

via News.ro
politică

Tragedia din Spania: Fostul ministru al Muncii, printre decedați

Fostul ministru spaniol al Muncii și Securității Sociale, Fatima Banez, se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea. Patronatul și-a exprimat joi ”cea mai profundă tristețe” pentru moartea lui Banez și a transmis ”cele mai sincere condoleanțe pentru … The post Tragedia din Spania: Fostul ministru al Muncii, printre decedați appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Judecătorii supremi din România sunt pe locul 3 în Europa la mărimea salariilor raportată la salariul mediu, mult peste Germania și Franța

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat marți un comunicat de presă în care a prezentat salariile medii ale magistraților din România, dar nu a spus și care e nivelul de salarizare din Înalta Curte de Casație și Justiție. G4Media a analizat însă Tabloul de Bord al Justiției 2026, care conține atât salariile de la nivelul … The post Judecătorii supremi din România sunt pe locul 3 în Europa la mărimea salariilor raportată la salariul mediu, mult peste Germania și Franța appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Laurențiu Reghecampf s-a convins de Risto Radunovic

Risto Radunovic (34 de ani) este dorit în continuare la FCSB. Aflat la final de contract cu FCSB, Risto Radunovic nu a primit încă o propunere concretă de a prelungi. După ce Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, a anunțat că Radunovic ar primi o ofertă de prelungire dacă ar decide el, se pare că … The post Laurențiu Reghecampf s-a convins de Risto Radunovic appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Care este „cel mai sigur loc” în caz de accident feroviar? Ce spun experții

După accidentul feroviar din Spania, soldat cu cel puțin 69 de morți, experții în siguranță feroviară au subliniat că teoria – acceptată, în linii mari – conform căreia este cel mai bine să stai la mijlocul unui tren are limitele sale. Tragedia feroviară de miercuri a generat o întrebare legitimă: locul ocupat de o persoană … The post Care este „cel mai sigur loc” în caz de accident feroviar? Ce spun experții appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Nazare face hatârul PSD și va da un raport despre finanțele țării. Ministerele au cerut 60 de miliarde de lei la rectificare: Suma este exagerată!

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că va pregăti (în cel mai scurt timp) un raport privind situația financiară a țării, în urma solicitării PSD. Cât despre rectificarea bugetară, Nazare spune că ministerele au cerut suplimentar 60 de miliarde de lei, o sumă pe care România nu și-ar permite să o aloce și pe care … The post Nazare face hatârul PSD și va da un raport despre finanțele țării. Ministerele au cerut 60 de miliarde de lei la rectificare: Suma este exagerată! appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Captivi în „strâmtoarea morții” (Video)

În Strâmtoarea Ormuz, nave comerciale sunt atacate cu rachete. Peste 40 de marinari și-au pierdut deja viața. Multe echipaje sunt blocate în zona de conflict, unele fără suficientă hrană sau apă potabilă. Urmăriţi un material video realizat de Deutsche Welle: The post Captivi în „strâmtoarea morții” (Video) appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Rabla Auto 2026 va avea o nouă sesiune în noiembrie

Ministerul Mediului anunţă că Programul Rabla Auto 2026 se redeschide cu o nouă sesiune, în luna noiembrie. Cea mai mare sumă (25,6 milioane de lei) este alocată pentru maşini pe benzină, GPL şi hibride. Alocarea este asigurată din fondurile rezervate anterior pentru care nu au fost parcurse complet toate procedurile, iar înscrierile sunt deschise până … The post Rabla Auto 2026 va avea o nouă sesiune în noiembrie appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

L’Equipe: Răzvan Burleanu, una dintre opțiunile de contracandidat al lui Gianni Infantino la conducerea FIFA

L’Equipe scrie că Răzvan Burleanu (42 de ani), șeful FRF, e luat în calcul pentru a-i face concurență lui Gianni Infantino la președinția FIFA. Infantino și-a pierdut din susținere și popularitate odată cu Cupa Mondială 2026, când a fost implicat în mai multe controverse. Acesta și-a dorit să privatizeze prestigiosul turneu final, dar a și … The post L’Equipe: Răzvan Burleanu, una dintre opțiunile de contracandidat al lui Gianni Infantino la conducerea FIFA appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Șampoane antimătreață Vichy Dercos: cum le alegi

Dacă te confrunți cu scuame vizibile pe păr sau pe haine, alegerea unui șampon antimătreață poate părea mai complicată decât pare la prima vedere. Există formule diferite, destinate unor nevoi distincte, iar ceea ce funcționează pentru o persoană nu este neapărat cea mai potrivită opțiune pentru alt

via Adevărul