Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Un Airbus cu 130 de pasageri la bord a derapat de pe pistă în timpul decolării de pe un aeroport din Croația

Un Airbus A220-300 al companiei Croatia Airlines, care transporta 130 de pasageri, a derapat de pe pistă pe aeroportul din Split, în Croaţia, după ce piloţii au decis să oprească decolarea „conform procedurilor de siguranţă”, a anunţat compania aeriană într-un comunicat, relatează AFP preluată de Agerpres. „Toţi pasagerii şi membrii echipajului sunt în siguranţă şi […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Cum încearcă FIFA să evite un „dezastru” la Cupa Mondială 2026. Milioane de dolari, investite în gazon

Cu doar câteva săptămâni înainte de startul Cupei Mondiale din 2026, organizatorii se confruntă cu o provocare uriașă: gazonul pe care se vor disputa cele 104 meciuri ale turneului. Potrivit unui amplu material publicat de BBC, doi cercetători americani au petrecut ani întregi testând, tăind, udând și analizând fiecare milimetru de iarbă pentru a evita problemele care au afectat competiții recente, inclusiv Copa America 2024.

via Observator News
politică

Proiectil neexplodat, descoperit într-o curte din județul Tulcea. Autoritățile au securizat zona și au început o anchetă

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă, că un proiectil neexplodat a fost descoperit într-o curte din localitatea Pardina, județul Tulcea. Zona a fost securizată imediat, iar autoritățile au demarat o anchetă. „Ministerul Apărării Naționale a fost informat sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 15.00, despre faptul că în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea […]

via Gândul
politică

„Nimic din China nu e permis în avion”. Echipa lui Trump a aruncat telefoanele, ecusoanele şi cadourile primite în vizita la Beijing

Personalul american şi reprezentanţii presei care îl însoţeau pe preşedintele SUA Donald Trump ar fi aruncat, vineri, înainte de îmbarcarea în Air Force One, materialele primite de la oficialii chinezi, ceea ce arată neîncrederea profundă care continuă să caracterizeze relaţiile dintre SUA şi China. Oficialii americani şi reporterii au aruncat diverse obiecte strânse în timpul călătoriei, printre care telefoane cu cartelă, ecusoane de acreditare şi insigne emise de China, relatează presa internaţională citată de News.ro.

via Digi24