Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Irineu Darău: Am găsit nişte situaţii foarte grele la unele companii de stat, am găsit nepăsare sau nepăsare spre inconştienţă, de lăsare a unor active în stare deplorabilă

Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, vorbeşte despre „nepăsare” şi „indolenţă” în companiile de stat aflate în subordinea Minsiterului Economiei, el susţinând că viitorii manageri ai companiilor de stat vor avea şi putere de negociere, dar şi indicatori de performanţă foarte „ambiţioşi”.

via News.ro
politică

Cuba pregătește populația pentru un posibil conflict cu SUA. Autoritățile invocă riscul unui „atac imperialist”

Cuba ia măsuri pentru un posibil conflict cu Statele Unite, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Havana și Washington și al crizei economice accentuate de blocada petrolieră americană, potrivit CNN. Autoritățile cubaneze au început elaborarea unor planuri de urgență pentru instituții și clădiri publice în eventualitatea unui „atac imperialist”. În paralel, populația primește instrucțiuni […]

via România Liberă
politică

Imagini de colecție de la Festivalul de la Cannes. Regizorul și fotograful Cristian Radu Nema: „Când ești contemporan cu istoria, ai atins fericirea cu sufletul”

Festivalul de Film de la Cannes se desfășoară între 12 și 23 mai și este unul dintre cele mai importante evenimente mondene și cinematografice ale anului. Aici moda este aproape la fel de urmărită precum filmele prezentate în competiție. Numeroase personalități ale cinematografiei se întrec prin ținute și prin proiectele cinematografice pentru mult râvnitul premiu […]

via Gândul
politică

Incendiu după un atac cu dronă lângă centrala nucleară Barakah din Abu Dhabi

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite anunță că nu există victime sau scurgeri radioactive după atacul cu dronă de la centrala nucleară Barakah, potrivit Reuters. Echipele de intervenție din Abu Dhabi au acționat rapid pentru stingerea unui incendiu provocat de lovitura unei drone asupra unui generator electric situat în afara perimetrului interior al centralei din regiunea …

via HotNews