Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Economist, despre majorările de pensii și salarii anunțate de Guvern: Ne putem aștepta la creșteri de taxe

Guvernul Luca Niculescu îşi cunoaşte priorităţile, nu şi bugetul. Majorarea pensiilor şi a salariului minim sunt trecute în programul de guvernare. Însă noii miniştri nu avansează nicio cifră până nu se lămuresc de unde fac rost de bani. În aceste condiţii, analiştii se aşteaptă la noi majorări de taxe, de anul viitor. Iar premierul nu exclude încă niciun scenariu.

via Observator News
politică

Marea Neagră a devenit una dintre cele mai periculoase rute de navigaţie din lume. NATO ia măsuri

NATO trimite întăriri militare în Marea Neagră care s-a transformat într-una dintre cele mai periculoase rute de navigaţie din lume. Decizia vine după ce s-au înmulţit atacurile cu drone asupra navelor comerciale în apele noastre teritoriale şi ale Bulgariei. Acelaşi subiect va fi discutat şi mâine, la prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la care vor participa noii miniştri din guvernul Niculescu.  

via Observator News
politică

Planurile elevului cuțitar din Bistrița, într-un jurnal. Voia să ucidă 5 colegi și să își facă partid politic

Detalii şocante despre atacul de la şcoala din Bistriţa. Elevul de 13 şi-a anunţat planul într-un jurnal online de 50 de pagini, care cuprinde lista colegilor pe care a vrut să îi înjunghie şi motivele agresiunii. Autorităţile nu au văzut, însă, semnalele de alarmă. Elevul plănuia inclusiv să fure arma unui poliţist şi să facă măcel în clase. Noul premier a anunţat un plan de urgenţă pentru siguranţa în şcoli. 

via Observator News
politică

Băiatul de 13 ani care și-a atacat profesoara în Bistrița ar fi avut un jurnal: Scria în el că vrea să se răzbune pe cei care i-au făcut viața un iad

Băiatul de 13 ani din Bistrița, care și-a injunghiat profesoara, avea un jurnal online. Micuțul își scria acolo gândurile. Bunicul său a declarat că elevul învăța extrem de bine, dar că era terorizat de unii colegi, lucru care este confirmat și de cele scrise de băiat în carnetul său.

via Știri Pe Surse