Sari la conținut

Categorie

opinii

opinii

Falsele promisiuni ale „noului” model economic

Pentru a opri recesiunea, a corecta dezechilibrele macroeconomice și a reveni la o situație  „normală”, unii analiști, economiști și politicieni din România recomandă schimbarea modelului economic prin trecerea de la o economie bazată pe consum, finanțat parțial prin împrumuturi publice, la o economie bazată pe investiții, reindustrializare, tehnologie avansată și creșterea salariilor în funcție de […] Articolul Falsele promisiuni ale „noului” model economic apare prima dată în Contributors.

via Contributors.ro
opinii

Amintiri pe strada Republicii, primul meu loc de muncă. Am fost șocată când mi-a apărut primul rid, la 27 de ani, însă mai apoi am înțeles motivul

În acea dimineaţă, am ajuns prima la birou. Mi-am scos pudriera din poşetă şi, înainte de a-mi aranja obrajii îmbujoraţi şi uşor transpiraţi după efortul urcării străzii Republicii, am observat cu stupoare că în jurul gurii îmi apăruse (din senin) o linie, ca o trăsătură fină de condei. Un rid!

via Republica
opinii

Să lăsăm mofturile: „Odiseea” lui Nolan e un film excelent, deci mergeţi şi vedeţi-l, dar puneţi mâna şi pe Homer

Nu este uşor să faci un film după un poem antic şi, cu atât mai puţin, după unul dintre poemele fondatoare ale civilizaţiei occidentale, cum este „Odiseea” lui Homer. Textul este cunoscut şi răscunoscut de milenii, dar, în ciuda aparentei familiarităţi, e un text dificil şi ridică numeroase probleme încă din antichitate.

via Republica