Sari la conținut

Categorie

economie

economie

GALA UNESCO 70 – ROMÂNIA: 70 de ani de cooperare între România și UNESCO, celebrați prin cultură, educație, știință și patrimoniu

Comisia Națională a României pentru UNESCO marchează 70 de ani de la aderarea României la UNESCO și de la înființarea Comisiei Naționale prin „GALA UNESCO 70  – ROMÂNIA: O celebrare a cunoașterii, culturii și dialogului”, care va avea loc luni, 28 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Opera Națională București, sub Înaltul Patronaj al […] Articolul GALA UNESCO 70 – ROMÂNIA: 70 de ani de cooperare între România și UNESCO, celebrați prin cultură, educație, știință și patrimoniu  apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Comisia cere României implementarea integrală a Directivei privind combaterea spălării banilor

Comisia Europeană a decis inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere unui grup de 18 state membre, inclusiv României, pentru că nu au notificat complet măsurile naţionale de transpunere a anumitor dispoziţii din a şasea Directivă privind combaterea spălării banilor (AML). Au fost trimise scrisori de punere […] Articolul Comisia cere României implementarea integrală a Directivei privind combaterea spălării banilor apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Opinii: Internaționalizarea Romania Inc. și orașele-hub ale lumii

Vorbim tot mai des, în România, despre internaționalizare. Și e bine că o facem. Trei decenii am avut ca obiectiv economic major atragerea investițiilor străine, iar asta a fost corect pentru etapa în care ne aflam. Maturizarea înseamnă însă și drumul invers: capital românesc, companii românești, antreprenori și branduri românești care pleacă în lume și rămân acolo.

via Profit.ro
economie

Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul pentru Extindere Marta Kos. „Cel mai bun elev din clasa mea”

Republica Moldova se numără printre cele patru ţări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de Muntenegru, Albania şi Ucraina, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos (foto), într-un interviu acordat France 24. Oficialul european a apreciat în mod special ritmul reformelor din Republica Moldova, pe care a numit-o "cel mai bun elev din clasa mea", informează Moldpres şi Radio Chişinău, transmite Agerpres.

via Economica.net
economie

Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației

Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de IA al respectivei companii ar putea refuza anumite misiuni militare, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.

via Economica.net