Sari la conținut

Categorie

economie

economie

EFE: Coreea de Sud acuză Nordul de încălcarea armistiţiului şi pregăteşte submarine cu propulsie nucleară

Planurile Coreei de Sud de a dezvolta submarine cu propulsie nucleară şi recenta explozie a unor mine antipersonal care au rănit trei soldaţi sud-coreeni în zona demilitarizată (DMZ), despre care ancheta efectuată de Seul a stabilit că au fost amplasate de Coreea de Nord, tensionează din nou relaţiile dintre cele două ţări aflate în continuare, din punct de vedere tehnic, în război, relatează EFE.e

via Bursa
economie

Huawei lansează primul SuperPoD din lume bazat pe tehnologia NPO

În cadrul HUAWEI CONNECT 2026, desfăşurat la Shanghai, David Wang, Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi Preşedinte prin rotaţie al Huawei, a susţinut discursul principal intitulat and #8222;Accelerarea erei agenţilor AI printr-o fundaţie solidă de siliciu and #8221;, în cadrul căruia a anunţat lansarea Atlas 960E SuperPoD, primul SuperPoD din industrie bazat pe tehnologia NPO, conceput pentru a accelera antrenarea şi inferenţa modelelor cu 10 trilioane de parametri

via Bursa
economie

OMV Petrom anunță că a investit 5,4 miliarde de euro din planul de 11 miliarde până în 2030 și își extinde portofoliul de regenerabile

Aproximativ jumătate din investiţiile de 11 miliarde de euro estimate până în 2030 de OMV Petrom au fost efectuate până acum, se arată într-un raport al companiei remis Bursei de Valori București. De asemenea, compania confirmă că primele gaze naturale din Neptun Deep sunt așteptate în prima jumătate a anului 2027. Producția la platou este […]

via Economedia
economie

Încă o dronă s-a prăbușit în Insula Mare a Brăilei. Alerta la 112 a fost dată pe timpul nopții

Ministerul Apărării Naționale a fost informat în dimineața zilei de astăzi, marți – 29 septembrie, cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila. Incidentul privind drona căzută în județul Brăila a fost semnalat autorităților în cursul […]

via Agrointel
economie

Ministrul Nazare: „Luăm în calcul o indexare prudentă a pensiilor, de la 1 ianuarie”. Ajustarea deficitului din 2027 ar trebui să fie de aproximativ 1pp din PIB

Ministrul propus la Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni, după ce a primit aviz favorabil la audierile din comisii pentru Guvernul Mureșan, că se poate lua în calcul o creștere prudentă de pensii, începând cu 1 ianuarie 2027. „Putem lua în calcul o creștere prudentă de pensii, o indexare prudentă, de la 1 ianuarie. Nu […] Articolul Ministrul Nazare: „Luăm în calcul o indexare prudentă a pensiilor, de la 1 ianuarie”. Ajustarea deficitului din 2027 ar trebui să fie de aproximativ 1pp din PIB apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.

via Profit.ro
economie

Bursă. Fondurile de acţiuni, motorul pieţei: numărul investitorilor s-a dublat într-un an, de la 156.000 la 330.000, iar activele au urcat de 2,5 ori, până la 17,7 mld. lei. Ce spune Horia Gustă, preşedintele AAF

Numărul investitorilor din fondurile de acţiuni locale s-a dublat în ultimul an, de la 156.403 la 329.704 de persoane la finalul lunii august, iar activele administrate au urcat de 2,5 ori, până la 17,7 mld. lei (3,4 mld. euro), arată datele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.

via Ziarul Financiar