Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Vlad Măcelaru, Škoda Transportation: „România este o piață strategică pentru Škoda Group”. Compania este deschisă să dezvolte capacități locale de producție sau asamblare, în funcție de proiectele câștigate și de cerințele acestora

Grupul ceh Škoda Transportation consideră România o piață strategică în Europa Centrală și de Est și vrea să își consolideze prezența pe termen lung. Compania vede oportunități în transportul feroviar regional și metropolitan, dar și în transportul urban, servicii și mentenanță. Vlad Măcelaru, Business Development Manager al Škoda Group, a declarat pentru Economedia că România […]

via Economedia
economie

Piaxo ajunge la aproape 50 de specialiști la centru de cercetare și dezvoltare pentru mobilitate electrică din Timișoara. Compania anunță extinderea parteneriatului cu gigantul global Clarios

Compania românească de inginerie Piaxo anunță că, în centrul de cercetare și dezvoltare pentru mobilitate electrică din Timișoara, lucrează aproape 50 de specialiști, la 9 luni de la deschiderea acestuia. De asemenea, își consolidează parteneriatul cu Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme de joasă tensiune. Echipele multidisciplinare de inginerie […]

via Economedia
economie

Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale: Lumea este deja saturată de această incertitudine legată de învestirea guvernului

Votul pentru Guvern deschide testul bugetului Dacă urmărești economia, votul de astăzi contează mai ales prin ce urmează după el: stabilitatea politică poate influența ritmul în care este construit bugetul pentru 2027, costul de finanțare al statului și încrederea investitorilor. Guvernul propus de Siegfried Mureșan are nevoie de 233 de voturi pentru învestire, iar PNL, […] Articolul Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale: Lumea este deja saturată de această incertitudine legată de învestirea guvernului apare prima dată în Aleph Business.

via Alephbusiness
economie

Live / Guvernul Siegfried Mureşan, în plenul Parlamentului – are nevoie de 233 de voturi

Plenul Parlamentului votează miercuri Guvernul Siegfried Mureşan, susținut de PNL – USR – UDMR, în contextul în care echipa europarlamentarului are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru învestire, iar PSD și AUR au anunțat că nu susțin această încercare de ieșire din criza politică declanșată pe 5 mai, când aceste două formațiuni au […] Articolul Live / Guvernul Siegfried Mureşan, în plenul Parlamentului – are nevoie de 233 de voturi apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Tranzacție surpriză anulată la tribunal. Operațiunea prin care cel mai mare constructor de rețele electrice din România preia ABC Insurance, oprită

Tranzacția anunțată de Profit.ro prin care Electromontaj, cel mai mare constructor de rețele electrice de înaltă tensiune din România, al cărui acționar majoritar indirect este familia omului de afaceri Dragoș Bîlteanu, a devenit acționarul majoritar al ABC Insurance, după ce a preluat participația deținută de Hidroconstrucția, companie aflată în insolvență, a fost anulată la tribunal.

via Profit.ro
economie

Leda.ro – Vizibilitatea offline, o investiție pe termen lung: ce înseamnă să ai propria reclamă luminoasă LED

În ultimii ani, majoritatea bugetelor de marketing ale afacerilor mici și mijlocii s-au orientat aproape exclusiv către mediul online. Reclamele plătite, prezența pe rețelele sociale și optimizarea pentru motoarele de căutare au devenit prioritare, în timp ce vizibilitatea fizică a unei afaceri, cea pe care o vede un trecător pe stradă, a fost tratată, de multe ori, ca un detaliu secundar.

via Dailybusiness
economie

Senatul schimbă regulile pentru lucrările academice cumpărate. Poliția va putea fi sesizată de orice persoană

Senatorii au adoptat un proiect care permite sesizarea poliției pentru vânzarea sau cumpărarea de lucrări de licență, disertație ori doctorat de către orice persoană fizică sau juridică, dar și din oficiu. În prezent, astfel de contravenții pot fi constatate doar la solicitarea motivată a unei instituții de învățământ superior.

via Dailybusiness