Sari la conținut

Categorie

economie

economie

FOTO Nouă investiție Jumbo în România. Mărește un centru de distribuție pentru dublarea numărului de magazine

Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo planifică extinderea cu circa 40% a suprafeței de depozitare din centrul său de distribuție din Popești-Leordeni, județul Ilfov, pe fondul nevoii de dezvoltare a companiei, care presupune dublarea numărului de magazine din România în următorul deceniu, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

via Profit.ro
economie

Business sportiv. Cum a ajuns un club privat de scrimă să facă performanţă fără bani de la stat? În 18 ani, Riposta a reuşit să strângă peste 500 de medalii la campionate naţionale şi internaţionale. „Cu fiecare copil care intră în sală noi pornim un proi

În 2008, când sportul românesc era încă dominat de cluburile finanţate de stat, doi antrenori au ales să îşi construiască propriul club sportiv privat. Constantin Sandu şi Lucian Dina au deschis Riposta, primul club privat de scrimă, care număra la început doar zece copii.

via Ziarul Financiar
economie

Interviu. Horia Ciorcilă, preşedinte, Banca Transilvania, liderul sistemului bancar românesc: Avem ca ţintă să ajungem la active de 100 miliarde de euro. Analizăm în continuare oportunităţi de creştere prin achiziţii, însă doar unde există complementarita

Banca Transilvania, liderul sistemului bancar românesc, care a fost un jucător activ pe piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) în ultimul deceniu cumpărând patru bănci pe piaţa locală, analizează în continuare oportunităţi de creştere prin achiziţii, însă nu în orice condiţii, ci doar acolo unde există complementaritate şi unde poate fi adusă valoare suplimentară pentru acţionari, investitori, clienţi şi economie, după cum spune Horia Ciorcilă, preşedintele boardului BT.

via Ziarul Financiar
economie

Ce fabrici din industria alimentară au luat fonduri europene pentru modernizare. 48 de proiecte, cu o valoare eligibilă cumulată de 60,9 mil. euro, au fost selectate pentru finanţare în etapa de modernizare a intervenţiei DR-23.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a selectat 48 de beneficiari prin intervenţia DR-23, dedicată investiţiilor în procesarea produselor agricole, într-o sesiune cu un buget total de 82,5 mil. euro.

via Ziarul Financiar
economie

ZF Private Health. Prof. dr. Elvira Brătilă, specializată în chirurgia robotică da Vinci: Chirurgii trebuie să aibă pregătire fizică şi mintală mai drastică decât a unui atlet. Ei nu pot pierde competiţia în sala de operaţie

Chirurgia robotică da Vinci, cea mai avansată formă de chirurgie minim invazivă, este valorificată la maximum atunci când chirurgul care o foloseşte are o experienţă bogată şi a parcurs mul­te etape de învăţare. În plus, chirurgul trebuie să se pregătească extrem de bine fizic şi psihic pentru a susţine o operaţie, crede prof. dr. Elvira Brătilă, specia­li­zată în chirurgia robotică da Vinci, pre­zentă la emisiunea ZF Private Health.

via Ziarul Financiar