Succesiune frați vitregi 2026. Cum se împarte moștenirea când vă unește doar mama sau tatăl
Vechea lege care se aplica la succesiune s-a schimbat. Dacă știi că ai frați vitregi, declarați, trebuie să știi că au dreptul la avere, dar cu limite
Categorie
Vechea lege care se aplica la succesiune s-a schimbat. Dacă știi că ai frați vitregi, declarați, trebuie să știi că au dreptul la avere, dar cu limite
Victoria Bulgariei la Eurovision a evitat un mare scandal. Aceasta deoarece, conform procedurilor normale, concursul muzical ar fi trebuit organizat anul viitor chiar în Israel, este relatat în media internațională.
Cuba se pregăteşte pentru o posibilă intervenţie americană, pe fondul escaladării tensiunilor cu Washingtonul şi al agravării crizei economice provocate de blocada petrolieră impusă de SUA, relatează CNN.
Curtea Constituțională a României (CCR) a început analiza primului dosar care vizează contribuția CASS introdusă pentru pensionarii ale căror venituri depășesc pragul de 3.000 de lei. Măsura a intrat în vigoare la 1 august 2025 și presupune plata unei contribuții de 10% aplicate sumei care depășește acest plafon. Peste 2,2 milioane de pensionari așteaptă decizia […]
Să circuli fără asigurare RCA nu este deloc o idee strălucită, oricât de mare „economie” ai vrea să faci. Primești amendă, în cel mai fericit caz.
Autorităţile din Abu Dhabi au intervenit duminică pentru stingerea unui incendiu provocat de o dronă la un generator electric din afara perimetrului interior al centralei nucleare Barakah, din regiunea Al Dhafra a emiratului, transmite Reuters.
Armata poloneză a aflat din presă despre suspendarea desfășurării a peste 4.000 de soldați americani în Polonia, după ce un mesaj clasificat trimis de Pentagon ar fi rămas mai multe zile necitit în căsuța de e-mail a șefului Statului Major General, generalul Wiesław Kukuła.
Dumitru Chisăliță, expert în energie spune că sistemele de stocare ar trebui să reducă prețurile și să crească securitatea energetică Într-o analiză publicată de Asociația Energia Inteligentă, specialistul afirmă că România a abordat problema stocării „târziu, fragmentar și în contratimp cu realitatea sistemului energetic”. Potrivit lui Chisăliță, sistemele de stocare ar fi trebuit dezvoltate simultan cu […]
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru luni consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru
Coreea de Sud va analiza toate opţiunile pentru a evita o grevă a angajaţilor de la grupul Samsung Electronics, inclusiv numirea unui arbitru de urgenţă, dar şi pentru a minimiza orice daună care ar putea apărea în eventualitatea unei greve, a declarat duminică premierul Kim Min-seok, potrivit Reuters, transmite Agerpres. Samsung Electronics, cel mai mare […]
O fermă de animale din județul Botoșani este scoasă la vânzare prin licitație publică, în cadrul unei proceduri de executare silită. Fermierul care deține ferma a acumulat datorii către o bancă, iar acum executorul judecătoresc vinde exploatația pentru a acoperi creditul de aproape un milion de lei. Ferma de animale scoasă la vânzare este localizată […]