Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Trump amână semnarea unui decret major privind inteligenţa artificială pentru că este nemulţumit de text, care riscă să fie o frână în competiţia cu China

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că amână semnarea unui decret, pe care urma să-l semneze joi, privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI) şi unor riscuri cibernetice la adresa Statelor Unite, argumentând că textul risca să fie o frână în competiţia cu China, relatează AFP. Citeste mai mult

via Money
economie

Sindicatului „MIPE Normalitate” avertizează că scăderea veniturilor persoanelor implicate în gestionarea fondurilor europene va afecta capacitatea de absorbiție a României

Diminuarea veniturilor personalului implicat în gestionarea fondurilor europene poate afecta capacitatea administrativă a instituţiilor şi absorbţia fondurilor europene de către România, avertizează reprezentanţii Sindicatului "MIPE Normalitate", care reclamă inechităţi salariale în proiectul noii Legi a salarizării unitare şi susţin revendicările formulate de Sindicatul Naţional APIA şi Federaţia "Agro-Star 2022".

via Economica.net
economie

Programul ”Trenurile Soarelui”. De când vor intra în circulaţie. Anunțul CFR Călători

CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui” 2026: 60 de trenuri zilnice spre litoral în sezonul estival CFR Călători anunță, într-un comunicat, că în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie va fi activ programul estival „Trenurile Soarelui”, care asigură legături feroviare directe din întreaga țară către litoralul Mării Negre. În cadrul programului, zilnic vor circula 60 de […]

via Capital
economie

ANRE a aprobat două reglementări care vor debloca accesul producătorilor de energie la reţelele electrice/ Bolojan: Pentru că nu au existat garanţii şi termene ferme, au fost autorizate multe proiecte speculative, peste capacitatea reţelelor, blocând acce

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, joi, două reglementări care se referă la creşterea garanţiei pentru racordare la reţelele electrice de la 5% la 20% din tarif, respectiv introducerea unei garanţii de 30 de euro/kW, raportată la puterea instalată, pentru obţinerea autorizaţiei de înfiinţare. ”Până acum, pentru că nu au existat ... Mai mult

via Money
economie

EXCLUSIV. Proiectul privind transparența ONG-urilor, criticat dur: Este o lege făcută în dușmănie

Subiectul a fost analizat în cadrul podcastului Picătura de business, difuzată pe capital.ro, evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România. Realizatorul Radu Preda a discutat cu avocata Claudia Postelnicescu despre noul proiect de lege, context în care specialista în drept a identificat numeroase probleme de redactare și constituționalitate în textul propus. Riscul ca actul […]

via Capital