Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Vine Super-El Nino – Ar putea fi cel mai puternic episod de fenomene extreme de pănă acum. Se anunţă noi recorduri de temperatură

Pregătiri pentru fenomene extreme. Temperaturile vor creşte semnificativ în perioada următoare, iar planeta se pregăteşte pentru un nou episod El Nino. Climatologii vorbesc chiar despre un Super-El Nino care ar putea dura cel puţin până în luna noiembrie a acestui an. Episodul ar putea fi unul dintre cele mai puternice de până acum, iar în 2027 am putea să avem unul de intensitate şi mai mare, avertizează specialiştii.

via Economica.net
economie

Protest SANITAS la București împotriva noii legi a salarizării. Sindicaliștii avertizează că mii de angajați din sănătate și asistență socială ar putea pierde bani

Federația SANITAS organizează miercuri un amplu protest în Capitală, în semn de nemulțumire față de proiectul noii legi a salarizării unitare. Reprezentanții celei mai mari organizații sindicale din sănătate și asistență socială susțin că documentul aflat în dezbatere publică nu doar că nu aduce creșterile salariale așteptate de angajați, ci riscă să conducă la diminuarea […]

via Capital
economie

Acțiunile împotriva noii legi a salarizării se amplifică: Sindicaliștii din sănătate acuză scăderi de venituri și ies la protest în fața Guvernului

Sindicaliştii de la Sanitas protestează, miercuri, în faţa Guvernului şi ulterior se vor deplasa spre Piaţa Constituţiei, transmite Agerpres. Aceștia sunt nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării, care, susţin ei, afectează veniturile şi drepturile salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială. Anunțul vine după ce reprezentanții altor sectoare, cum ar fi Justiția, au anunțat deja […]

via Economedia
economie

China le face ”buletine” roboților umanoizi. Sistemul aprinde și mai mult dezbaterile despre viitorul muncii

 China le atribuie identități digitale roboților umanoizi. Autoritățile și companiile din sectorul tehnologic lucrează la sisteme de identificare digitală pentru roboți, fiecare dispozitiv urmând să primească un act de identitate, caracterizat printr-un cod unic care să permită monitorizarea și gestionarea sa pe tot parcursul ciclului de viață, dar unde nu va primi amenzile umane. China ...

via Money
economie

Cum să alegi crema de față potrivită în funcție de vârstă?

Pielea ta nu rămâne la fel de la 20 la 40 de ani. Se schimbă ritmul de regenerare, nivelul de hidratare, sensibilitatea, modul în care reacționează la stres sau la soare. De aceea, crema pe care o foloseai în facultate s-ar putea să nu mai fie suficientă după 35 de ani.  Dacă îți place să-ți ... Mai mult

via Money
economie

Noua strategie a Emiratelor Arabe: exporturi de combustibil fără trecere prin Strâmtoarea Ormuz

Emiratele Arabe Unite analizează dezvoltarea primei conducte multi-combustibil din țară, un proiect care ar permite menținerea exporturilor de benzină, motorină și combustibil pentru aviație chiar și în situația în care Strâmtoarea Ormuz nu mai poate fi utilizată. Cum vor Emiratele Arabe Unite să mențină exporturile de combustibil în plin conflict regional Anunțul a fost făcut […]

via Capital
economie

Eșec pentru Ungaria în inima Transilvaniei. Firma maghiară a pierdut licența pentru proiectul strategic de la Valea Florilor

Proiectul minier de la Valea Florilor, județul Cluj, a ajuns la final înainte de a deveni operațional. Firma Diana Exploatări Miniere SRL, controlată de compania maghiară Salt-Veres ZRT, a rămas fără licența de concesiune pentru exploatarea zăcământului de sare gemă, la mai puțin de un an și jumătate după ce aceasta fusese aprobată, după o […]

via Capital