Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Nicuşor Dan: and #8221;Pentru situaţii precum cea din Portul Constanţa există protocoale, iar acestea au fost respectate and #8221;

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, sâmbătă, că pentru situaţii precum cea din Portul Constanţa există protocoale care prevăd o serie de operaţiuni specifice fiecărei instituţii şi protocoalele au fost respectate dar suntem însă în postura în care trebuie să ne adaptăm la tehnologia nouă care a fost dezvoltată în contextul acestui război

via Bursa
economie

La 82 de ani de la debarcarea în Normandia, SUA cer sprijin Occidentului: „Am uitat că libertatea nu este gratuită. Am uitat că pacea nu apare doar din dorință”

La comemorarea a 82 de ani de la debarcarea din Normandia, desfășurată sâmbătă, 6 iunie 2026, în Franța, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a cerut aliaților occidentali un sprijin mai ferm pentru apărarea păcii și libertății. Oficialul american a subliniat necesitatea consolidării cooperării militare și politice transatlantice. La 82 de ani de la debarcarea […]

via Capital
economie

Sunt turiștii în siguranță pe litoral? Răspunsul președintelui Nicușor Dan, după explozia dronei de la Constanța

Președintele Nicușor Dan a oferit sâmbătă o serie de răspunsuri la întrebarea dacă turiștii vor fi în siguranță la vară pe litoralul Mării Negre, după ce o dronă a explodat în Portul Constanța. Declarațiile au avut loc la finalul ședinței de lucru pe care președintele a convocat-o pentru a analiza incidentul provocat de dronele care […]

via Economedia
economie

Val de concedieri la orizont: Fundația Britanică a Inimii va închide 150 de magazine caritabile pe fondul crizei comerțului cu amănuntul

Fundația Britanică a Inimii a anunțat că va închide aproximativ 150 de magazine caritabile din Marea Britanie până în anul 2028, după o analiză a operațiunilor sale de retail. Decizia vine pe fondul creșterii costurilor și al schimbării comportamentului consumatorilor. Fundația Britanică a Inimii va închide 150 de magazine caritabile pe fondul crizei comerțului cu […]

via Capital
economie

Inteligența artificială revoluționează procesul de dezvoltare a medicamentelor, spune șeful AstraZeneca

Directorul general al AstraZeneca, Pascal Soriot, a declarat că inteligența artificială ajută producătorii de medicamente să dezvolte medicamente mai rapid și să ia decizii mai inteligente pe tot parcursul procesului de cercetare, transmite CNBC. „Valoarea IA în industria noastră constă în îmbunătățirea productivității”, a afirmat Soriot vineri, în cadrul emisiunii „Mad Money” de la CNBC. […]

via Economedia