Categorie
economie
Cătălin Predoiu avertizează asupra unui pericol tot mai complex. România și SUA își coordonează răspunsul: Acționează în forme diverse și reprezintă una dintre cele mai mari amenințări
Cătălin Predoiu a participat luni, 8 iunie 2026, la Constanța, la deschiderea conferinței bilaterale româno-americane dedicate combaterii criminalității organizate transnaționale. Evenimentul reunește, până pe 10 iunie, reprezentanți ai principalelor instituții de aplicare a legii din România și Statele Unite. În cadrul reuniunii, oficialii au discutat despre consolidarea cooperării operaționale și schimbul de expertiză în lupta […]
Curtea de Apel a dat primul verdict în cazul Vlad Gheorghiță. Generalul pierde prima dispută cu DNA
Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, a primit luni o decizie nefavorabilă din partea Curții de Apel București în dosarul în care este cercetat de DNA pentru complicitate la uzurparea funcției. Instanța a respins solicitarea prin care generalul cerea restituirea unui telefon mobil ridicat de procurori în cadrul anchetei. Totodată, judecătorii au respins și […]
ANAF lansează noi titluri de stat Tezaur 2026 cu dobânzi neimpozabile de până la 7,25%. Investițiile încep pe 8 iunie
ANAF lansează noi titluri de stat Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,25%. Investițiile încep pe 8 iunie 2026. Află cum poți investi online sau fizic.
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte de apărare europene, avionul franco-german de generația a 6-a, abandonat
Germania și Franța au decis să abandoneze proiectul comun pentru dezvoltarea unui avion de luptă de generație următoare, evaluat la aproximativ 100 de miliarde de euro, după ani de blocaje și dispute între companiile implicate. Decizia reprezintă un eșec major pentru una dintre cele mai ambițioase inițiative de apărare europene, transmite Reuters.
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la 125,173 de milioane de lei (23,872 de milioane de euro), relatează Agerpres.
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută cu aţă alb-fosforescentă" şi pare să protejeze interesele PSD.
CFR Călători modifică opririle pe litoral. Pasagerii sunt direcționați către altă stație
CFR Călători a anunțat că, în perioada 13–30 iunie 2026, trenurile de pasageri nu vor efectua opriri în stația Costinești Tabără. Măsura a fost comunicată după informarea transmisă de administratorul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, privind redeschiderea circulației pe secția Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță. Vești pentru turiștii: schimbări în circulația trenurilor până […]
Ciprian Ciucu afirmă că lista de miniştri a lui Tomac favorizează PSD
Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a criticat lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac şi a susţinut că aceasta protejează interesele PSD.
De ce ajung managerii romani in Burnout – cele mai dureroase simptome si cum sa scapi de stresul excesiv
Care sunt simptomele ca ai intrat in BurnoutPoate cel mai perfid aspect al acestui sindrom este ca debuteaza lent practic de multe ori insesizabilLa inceput poate fi doar o oboseala care nu mai trece dupa un weekend de pauza Dormi dar nu te odihnesti cu adevarat Practic obisnuiesti sa te trezesti dimineata cu senzatia ca ziua incepe deja cat se poate de prost chiar inainte sa ajungi la birou sau sa deschizi laptopulUnul dintre primele semne este pierderea claritatii mentale In acest pas lucruri... citeste in continuare
Decizia care îi privește pe mii de profesori implicați în examenele naționale: ce prevede noul proiect
Profesorii care participă la organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat în 2026, inclusiv cadrele didactice care corectează lucrările, vor fi remunerați la același nivel ca în ultimii doi ani. Prevederea apare într-un proiect de ordin al Ministerului Educației, aflat pe agenda ședinței Comisiei de Dialog Social. Detaliul din noul proiect care […]

