Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Ghidul de aplicare pentru Rabla 2026, publicat astăzi. Vor fi eligibile doar mașini făcute în UE, SEE sau statele din Tratatul mediteranean

Dacia este una dintre marile câștigătoare ale concesiilor făcute de Ministerul Mediului în cadrul programului Rabla din acest an. Ministra Diana Buzoianu a transmis că Ghidul de aplicare al programului va fi pus în transparență astăzi, iar acesta va prevede criterii de subvenționare doar pentru mașinile produse în Uniunea Europeană, SEE și în țările care au semnat Tratatul mediteranean.

via Wall-Street.ro
economie

Finanțele au ratat atragerea a încă 127 milioane de lei după absența băncilor de la licitația de marți

Băncile nu au participat marţi la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni, când Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat 847,5 milioane de lei, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), citate de Agerpres. Astfel, MF a atras 847,5 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat, cu o maturitate reziduală la […]

via Economedia
economie

Noua listă UE pentru siguranța aeriană: O companie algeriană, interzisă/ Kârgâzstan primește undă verde

Comisia Europeană a publicat, luni, cea de-a 48-a actualizare a listei UE pentru siguranţa aeriană, care informează pasagerii cu privire la companiile aeriene care fac obiectul unei interdicţii de exploatare sau al unor restricţii de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene deoarece nu îndeplinesc standardele internaţionale de siguranţă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar […]

via Economedia
economie

Anunț de recrutare și selecție la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. anunță declanșarea procedurii de selecție a candidaților pentru funcția de Director Financiar al Societății, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. CONDIȚII DE PARTICIPARE Candidații pe care dorim să îi identificăm în procesul de selecție pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului Financiar din […]

via Economedia
economie

Corneliu Bodea, CRE: Dacă vom avea din nou o explozie a prețurilor, statul va pune iar nota de plată pe umerii companiilor INTERVIU

România merge în continuare pe linia Bruxelles-ului în marile dosare energetice, iar schema ETS și actualul model de piață vor fi apărate, chiar dacă Europa discută deja ajustări și măsuri de urgență pentru iarna care se anunță complicată. Într-un interviu acordat nouă la summitul Eurelectric, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea, avertizează însă că statul român nu își mai permite noi eforturi bugetare și că, în cazul unui nou șoc al prețurilor, nota de plată ar putea fi transferată din nou către companii. El atrage atenția că impredictibilitatea și lipsa de seriozitate a statului riscă să alunge firmele românești către alte piețe și susține că miza reală a următorilor ani nu este doar construirea de noi capacități de producție, ci creșterea consumului. „Electrificarea ar trebui să fie un proiect de țară”, spune Bodea, într-o discuție despre ETS, gazele scumpe, SMR-uri, investițiile nucleare și riscul ca România să ajungă să producă energie pe care nu are cin

via Economica.net
economie

Franța și Germania renunță la avionul de luptă al viitorului. Proiectul militar european lansat în 2017 se blochează după ani de dispute

Franța și Germania au decis să abandoneze dezvoltarea în comun a unui avion de luptă de nouă generație, unul dintre cele mai ambițioase proiecte militare europene din ultimii ani. Decizia vine după o perioadă îndelungată de neînțelegeri între companiile implicate și reprezintă un eșec important pentru cooperarea industrială în domeniul apărării la nivel european. Programul […]

via Capital