Sari la conținut

Categorie

economie

economie

PE: Creşterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente, iar tăierile la competitivitate şi apărare sunt o greşeală

Parlamentul European consideră insuficiente creşterile propuse pentru România în noua variantă a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 şi critică reducerile operate la capitolele dedicate competitivităţii şi apărării, a transmis joi eurodeputatul Siegfried Mureşan, raportor al Parlamentului European pentru viitorul Cadru Financiar Multianual.

via Economica.net
economie

În România, orice nouă centrală electrică este oprită prin lege după ce primește OK-ul tehnic, deși țara are nevoie de energie. Chiar acum, parcul eolian cu cele mai mari turbine din țară este operațional, dar a trebuit oprit

Deși poate părea paradoxal, primul lucru pe care îl face un investitor în energie după ce termină o centrală, eoliană sau fotovoltaică, în România, este să o oprească. După care așteaptă, săptămâni, sau poate luni, până când să înceapă producția comercială de energie electrică. Sunt multe astfel de cazuri, iar acum este în această situație un parc eolian de 48 MW, finalizat și oprit – este parcul cu cele mai mari turbine eoliene operaționale acum din România.

via Economica.net
economie

Mișcare surpriză: Grupul Star Capital Finance, susținut de unul dintre bogații Cehiei, intră pe piața imobiliară românească după o tranzacție cu doi foști directori Lidl

Grupul Star Capital Finance, fondat și condus de omul de afaceri ceh Josef Malíř, intră pe piața imobiliară românească prin achiziția a două parcuri de retail din Miercurea Ciuc și Moinești de la dezvoltatorul ceh RC Europe, fondat și deținut de antreprenorii Miroslav Hartman și Jan Prokop – foști directori ai retailerului german Lidl, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

via Profit.ro
economie

SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume. Războiul cu Iranul schimbă echilibrul pieței energetice

Statele Unite au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, depășind Arabia Saudită și Rusia, într-o schimbare majoră a pieței energetice globale. Evoluția vine pe fondul conflictului cu Iranul, al problemelor din exporturile rusești și al creșterii puternice a producției americane din ultimii ani. Noua poziție oferă Washingtonului un instrument suplimentar de influență […]

via Capital
economie

Curs valutar vineri, 12 iunie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat cifrele oficiale

Curs valutar vineri, 12 iunie. Banca Națională a României (BNR) a publicat cursul valutar de referință pentru ziua de vineri, 13 iunie 2026. Potrivit datelor afișate de banca centrală, moneda europeană este cotată la 5,2353 lei, în timp ce dolarul american valorează 4,5194 lei. Curs valutar vineri, 12 iunie. Cât valorează euro și dolarul înainte de […]

via Capital
economie

Europa împinge energia în roluri multiple. Sistemul a devenit supraîncărcat. Fiecare nou obiectiv politic duce factura tot mai sus

Energia a devenit, în viziunea lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), unul dintre cele mai încărcate sectoare ale politicilor europene, fiind transformată treptat dintr-o resursă fundamentală a economiei într-un instrument complex de finanțare a multiplelor obiective politice și sociale. Energia a devenit unul dintre cele mai încărcate sectoare ale politicilor europene În analiza […]

via Capital