Categorie
economie
NN a sprijinit cu peste 2 milioane de euro înființarea unei secții de chirurgie cardiovasculară pediatrică în cadrul Spitalului de Copii Marie Curie din București
Asociația Inima Copiilor a inaugurat, cu sprijinul NN, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie din București, un proiect care contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai importante centre de cardiochirurgie pediatrică din România și la creșterea accesului la tratament pentru copiii născuți cu malformații cardiace congenitale. Peste 500 de copii bolnavi de inimă vor putea fi operați anual la Marie Curie, aproape dublu față de media anuală de până acum.
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, vor fi reamenajate și transformate într-un centru de joacă ştiinţifică
Şase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Ţigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate şi reconvertite într-un centru de experienţă-casă de joacă ştiinţifică, printr-o investiţie de aproape 170 de milioane de lei, finanţată prin Programul "Regiunea Centru" 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, transmite Agerpres.
Republica Moldova și Ucraina deschid oficial negocierile de aderare la UE. Toate capitolele ar putea fi lansate din iulie
Republica Moldova și Ucraina fac luni unul dintre cei mai importanți pași din parcursul lor european. La Luxemburg are loc deschiderea oficială a primului cluster de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul conferințelor interguvernamentale organizate cu cele două state candidate. Oficialii europeni au transmis că, dacă ritmul reformelor va continua, toate celelalte capitole […]
Studiu ASE: Platformele de e-commerce non-UE aduc economiei pierderi de 1,78 miliarde lei din PIB în 2026
Expansiunea accelerată a platformelor internaţionale de comerţ electronic din afara Uniunii Europene poate genera efecte negative majore asupra economiei româneşti, în absenţa unor măsuri care să asigure un cadru concurenţial echitabil.
Înscrieri 2026: Startup-urile românești pot obține sprijin de 50.000-2 milioane dolari pentru proiecte-pilot de mediu, într-un accelerator Amazon
Startup-urile europene, inclusiv din România, se pot înscrie online la un accelerator susținut de gigantul tech american Amazon, pentru șansa de a obține sprijin de 50.000-2 milioane de dolari pentru a dezvolta proiecte-pilot de mediu. Înscrierile la programul Amazon Sustainability Accelerator Climate Tech se fac până pe 10 iulie 2026. Amazon vrea să vadă inovații...
Importatorii români de forță de muncă se plâng că OUG 32/2026 privind muncitorii străini le-a blocat activitatea
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) a transmis atăzi un comunicat prin trage un semnal de alarmă cu privire la blocajul total generat de noua Ordonanță de Urgență privind recrutarea forței de muncă din afara Uniunii Europene.
Monitorul Social: Veniturile românilor au crescut spectaculos în 15 ani, dar rămân sub media europeană
De la integrarea în Uniunea Europeană, România a înregistrat, în medie, o creștere a veniturilor reale mediene și o reducere a unor inegalități economice, dar țara noastră rămâne sub media europeană și cu inegalități de venituri relativ mari, se arată într-un studiu realizat de Monitorul Social.
BNR: În primele patru luni ale anului 2026, datoria externă a României a crescut cu un miliard de euro
Potrivit BNR, datoria externă totală a României a crescut cu un miliard de euro în primele patru luni ale anului 2026, ajungând la 229,5 miliarde de euro. Evoluția reflectă modificările finanțării externe și ale principalilor indicatori ai balanței de plăți. BNR: În primele patru luni ale anului 2026, datoria externă a României a crescut cu […]

