Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Răzvan Lucescu, contractul carierei și un salariu de peste 3,5 milioane de euro pe sezon

După recenta despărțirea de PAOK Salonic, Răzvan Lucescu (57 ani) pare pregătit pentru o nouă provocare în carieră. Tehnicianul român, nu s-a odihnit prea mult, după cum a anunțat. Fiul marelui Mircea Lucescu se află în negocieri avansate cu Al-Sadd, una dintre cele mai importante formații din Qatar. Mutarea ar putea fi oficializată în perioada ... Mai mult

via Money
economie

Germania pregătește o reformă majoră a sistemului de pensii – prevederile. Vârsta de pensionare ar putea urca la 70 de ani

Germania pregătește o reformă majoră a sistemului de pensii, cu o posibilă creştere graduală a vârstei de pensionare, până la 70 de ani, şi înfiinţarea unui fond public de investiţii pentru susţinerea pensiilor viitoare, pe modelul suedez, relatează Reuters. Măsurile decise vor fi prezentate marți, de cancelarul Friedrich Merz. Reforma a fost elaborată în contextul […] Articolul Germania pregătește o reformă majoră a sistemului de pensii – prevederile. Vârsta de pensionare ar putea urca la 70 de ani apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Rus (Senat): România poate fi un exemplu pentru Europa pe zona digitalizării;e important să avem un Minister al Transformării Digitale

România poate fi un exemplu pentru Europa pe zona digitalizării şi ar fi un pas important să avem un Minister al Transformării Digitale, pentru că nu putem vorbi în era Inteligenţei Artificiale de un minister al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în care digitalizarea este acolo la "pe ultima sută", a declarat, luni, în cadrul conferinţei "Digitalizare şi siguranţă cibernetică - ameninţările cibernetice în era Inteligenţei Artificiale", preşedintele Comisiei pentr

via BizLayer