Categorie
economie
Bursă. Karoly Borbely, fost CEO al Hidroelectrica, despre raliul de 60% al acţiunilor H2O şi evaluarea de 90 mld. lei: Este o creştere care n-are legătură cu performanţa companiei. Free floatul este prea mic
Acţiunile Hidroelectrica au urcat cu 60% de la începutul anului, ducând evaluarea companiei la o valoare de circa 90 mld. lei, însă Karoly Borbely, fost director general şi cel care a coordonat listarea din 2023, atribuie raliul lichidităţii reduse şi fluxurilor din ETF-uri şi Pilonul II, nu rezultatelor.
Reuters: Acţiunile europene au început în luna august în creştere cu 0,4%
Acţiunile europene au înregistrat creşteri uşoare în cursul zilei de luni, debutând optimist în luna august, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că discuţiile cu Iranul vor avea loc în cursul zilei, fapt ce a sporit speranţele unei rezolvări diplomatice care ar putea reduce preţurile ridicate ale petrolului.
Le Figaro: Datele a aproximativ 31.000 de persoane juridice din Liechtenstein au fost furate în urma unui atac cibernetic
Principatul Liechtenstein a reprezentat ţinta unui atac cibernetic în urma căruia autori neidentificaţi au furat datele a aproximativ 31.000 de persoane juridice, a anunţat guvernul ţării.
Raport PwC: Industria de media și divertisment din România va ajunge la 5,22 miliarde euro în acest an, susținută de segmentele digitale
Industria de media și divertisment din România ajunge la 5,22 miliarde euro în 2026, cu circa 2% peste 2025, potrivit PwC Global Telecommunications, Entertainment & Media Outlook 2026-2030 * Cele mai rapide creșteri până în 2030 sunt în segmentele digitale: muzică, radio și podcast, streaming video OTT și publicitatea pe internet * Piața publicațiilor tipărite și digitale rămâne relativ stabilă
Asociația Energia Inteligentă: Reducerea voluntară a consumului nu poate acoperi un posibil deficit de până la 2.500 MW
În faţa unui asemenea deficit, Guvernul mizează pe reducerea voluntară a consumului de către instituţii, populaţie şi companii, însă voluntariatul energetic are o limită foarte clară - factura economică, consideră acesta.
Președintele Nicușor Dan – așteptat să promulge legile care sunt jaloane în PNRR
Senatul a fost convocat într-o nouă sesiune extraordinară pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare de aproximativ un miliard de euro.
Cristian Bușoi: Populația nu va fi deconectată de la energie. Guvernul discută cu marile fabrici reducerea voluntară a consumului în orele de vârf
În plină stare de alertă energetică, Guvernul începe luni consultările cu marii consumatori industriali pentru reducerea voluntară a consumului de electricitate în orele de vârf. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat că autoritățile încearcă să găsească împreună cu marile companii soluții pentru diminuarea presiunii asupra Sistemului Energetic Național, subliniind că populația […]
Închirieri prin Booking și Airbnb: Încasări de 1 miliard EUR, cât jumătate din piața hotelieră. Ce venit mediu anual poate avea un proprietar din București din închirierea unui apartament în regim hotelier
Proprietarii de apartamente închiriate în regim hotelier din București pot ajunge la un venit mediu anual de circa 13.000 EUR, potrivit unei analize ZF bazată pe datele AirDNA, platformă care analizează informațiile disponibile pe Airbnb. În cazul unui apartament cu două camere, veniturile estimate din închirierea în regim hotelier sunt de aproximativ 5.000 EUR. Raportat...
Firmele românești pot obține contracte de până la 970.000 EUR pentru tehnologii care curăță apele uzate ale spitalelor
Firmele și startup-urile din România care dezvoltă tehnologii pentru tratarea apei, filtrare, biotehnologie, senzori sau monitorizarea poluanților pot participa la o achiziție europeană prin care o soluție ajunsă până în etapa finală poate primi contracte cumulate de până la 970.000 EUR. Procedura are un buget total estimat la 2,9 milioane EUR și urmărește dezvoltarea unor...
Cod roșu de caniculă emis de ANM: județele în care temperaturile vor ajunge la 41°C
România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor ajunge până la 41 de grade Celsius și nopți tropicale în cea mai mare parte a țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, luni – 3 august, o informare meteorologică valabilă până joi, 7 august, precum și avertizări succesive de Cod […]

