Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Sondaj BNR: Companiile românești intră în defensivă – costurile cresc, investițiile rămân prudente

Companiile românești devin tot mai pesimiste în privința economiei și își reduc apetitul pentru investiții, preferând să își finanțeze activitatea din resurse proprii într-un context marcat de costuri ridicate, incertitudine fiscală și încetinirea cererii, potrivit celui mai recent „Sondaj privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România”, realizat de Banca Națională a României (BNR). […] Articolul Sondaj BNR: Companiile românești intră în defensivă – costurile cresc, investițiile rămân prudente apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Guvernul alocă 20 mil. lei din Fondul de rezervă pentru protecția persoanelor vulnerabile relocate din județul Bihor / Alte acte normative adoptate

Guvernul a decis, în ședința de joi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării, alocarea sumei de 20.028.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, în vederea finanțării unor centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și cămine pentru persoane vârstnice. Fondurile sunt repartizate către 23 […] Articolul Guvernul alocă 20 mil. lei din Fondul de rezervă pentru protecția persoanelor vulnerabile relocate din județul Bihor / Alte acte normative adoptate apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Băncile europene trebuie să-și facă planuri pentru gestionarea riscurilor generate de AI

Băncile mari din Uniunea Europeană trebuie să prezinte până la sfârșitul lunii octombrie planuri privind gestionarea riscurilor generate de noile modele de inteligență artificială (AI), în timp ce autoritățile europene și britanice avertizează că dezvoltarea accelerată a sectorului AI creează noi vulnerabilități pentru stabilitatea sistemului financiar, potrivit Politico. Președinta Consiliului de Supraveghere al Băncii Centrale […] Articolul Băncile europene trebuie să-și facă planuri pentru gestionarea riscurilor generate de AI apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

via Cursdeguvernare
economie

Negrescu: România se află într-o zona de „Ice Age” economic

Economia României traversează o perioadă de stagnare economică şi inflaţie ridicată, pe fondul deciziilor fiscale şi administrative din ultimii ani, iar investiţiile finanţate din fonduri europene au evitat intrarea în recesiune, apreciază consultantul economic Adrian Negrescu, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

via BizLayer
economie

Şocul din sectorul energetic şi investiţiile în AI pun la încercare pieţele (analiză)

Pieţele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare din trimestrul al doilea, în contextul în care se preconizează o creştere mai puternică în SUA decât în Europa, în timp ce sectoarele energetic şi de tehnologie sunt pe cale să conducă evoluţia pieţelor de ambele părţi ale Atlanticului, relevă o analiză realizată de o platformă de investiţii, dată joi publicităţii.

via BizLayer
economie

ANAF a descoperit o fraudă fiscală de peste 26 de milioane de lei în domeniul transmisiunilor online de MMA. Instituția va sesiza procurorii

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat o fraudă fiscală de 26,36 milioane de lei la o societate care organiza și difuza online turnee de arte marțiale mixte (MMA), fără să declare veniturile obținute din abonamente și alte servicii. În acest caz, ANAF urmează să sesizeze organele de urmărire penală, conform Agerpres.  Potrivit instituției, […]

via Economedia
economie

Ghid pentru manageri Cum sa ramai mereu conectat in calatoriile de afaceri internationale fara facturi exagerate

Accesul rapid la e-mail aplicatiile de colaborare platformele de videoconferinta si documentele din cloud poate face diferenta dintre o deplasare productiva si una marcata de probleme logistice In acelasi timp utilizarea serviciilor traditionale de roaming poate genera costuri considerabile mai ales in afara Uniunii EuropeneTot mai multi profesionisti aleg tehnologii moderne care ofera flexibilitate si control asupra cheltuielilor Printr-o aplicatie eSIM utilizatorii isi pot activa rapid un plan... citeste in continuare

via Manager