Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Kremlinul respinge acuzațiile UE și ale Marii Britanii privind atacurile cibernetice și califică sancțiunile drept „ilegale”

Kremlinul a respins marți acuzațiile formulate de Uniunea Europeană și Marii Britanii privind implicarea Rusiei în atacuri cibernetice și a calificat drept „ilegale” noile sancțiuni adoptate de Bruxelles și Londra împotriva unor persoane și entități ruse, relatează AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

via Dailybusiness
economie

Următorul mare şantier al energiei. Capacitatea de stocare a României s-a dublat faţă de începutul anului. Bateriile sunt cerute de energia solară, dar şi de centrele de date. Cine a realizat cele mai mari investiţii şi de ce are nevoie IA de stocare?

România a ajuns la începutul lunii iulie la o capacitate în proiecte de stocare a energiei de 878 MW, care pot înmagazina circa 1.700 MWh, aproape dublu faţă de începutul anului şi de 3,6 ori mai mult faţă de iulie 2025, arată datele publicate de Transelectrica. Saltul este major, dar necesarul este mult mai mare pentru a echilibra nevoile sistemului şi este estimat la cel puţin 5.000 MWh.

via Ziarul Financiar
economie

Se fac angajări noi în educație. Ce posturi pot fi ocupate din nou prin concurs 

Posturile pentru personalul didactic auxiliar și personalul administrativ din școli și grădinițe vor putea fi ocupate din nou prin concurs, după publicarea în Monitorul Oficial a legii de aprobare a OUG nr. 28/2026. Actul normativ introduce o excepție de la blocarea angajărilor în sectorul public prevăzută de Legea nr. 141/2025 și extinde posibilitatea organizării concursurilor și pentru aceste categorii de personal, pe lângă cadrele didactice și posturile universitare. Măsura vine în contextul în care unități de învățământ au semnalat dificultăți de funcționare cauzate de imposibilitatea ocupării posturilor vacante.

via Wall-Street.ro
economie

Fermier: ”Se merită să mai semănăm? Sub 9,5 lei litrul nu mai cumperi motorina”

Scumpirea accelerată a motorinei și a îngrășămintelor îi pune pe fermieri în fața unei întrebări tot mai apăsătoare: se mai poate face agricultură în condițiile actuale și mai merită să însămânțeze pentru următorul sezon? Un agricultor din județul Bihor a atras atenția că în fața acestor scumpiri producătorii agricoli se văd nevoiți să renunțe la […]

via Agrointel