Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Simigeria Petru, unul dintre cele mai extinse lanţuri de covrigării din România, cu peste 70 de unităţi, tatonează atragerea unui investitor în business pentru a accelera dezvoltarea

Antreprenorii care controlează Simigeria Petru, unul dintre cele mai extinse lanţuri de covrigării din România, cu peste 70 de unităţi, tatonează atragerea unui investitor în business pentru a accelera dezvoltarea, au spus mai multe surse din piaţă pentru ZF.

via Ziarul Financiar
economie

Carmistin are în plan investiţii de 300 mil. euro în perioada 2026-2028: „Două proiecte de anvergură sunt o unitate de producţie a cărnii de porc şi o nouă fabrică de produse alimentare destinate cu precădere exportului“

Carmistin The Food Company, jucător integrat din agrobusiness, deţinut de Justin şi Andra Paraschiv, pregăteşte investiţii de 300 de milioane de euro începând din 2026 şi până în 2028, bani care vor merge către extinderea capacităţilor de producţie, de la pasăre la porc, dar şi alte produse alimentare, care vor duce şi la creşterea exporturilor.

via Ziarul Financiar
economie

Consolidarea bugetară, sufocată de recesiunea economică şi criza politică

Guvernul a reuşit, în al doilea trimestru al anului curent, să reducă aproape la jumătate deficitul bugetar comparativ cu perioada similară din 2025, fără să oprească investiţiile publice, dar această corecţie fiscală a fost însoţită de intrarea economiei în recesiune tehnică, de revenirea inflaţiei la valori de peste 10%, de deprecierea leului, de menţinerea celor mai ridicate costuri de finanţare din Uniunea Europeană şi de o criză politică ce a lăsat ţara, la începutul lunii mai, fără un Guvern cu puteri depline.

via Bursa
economie

Christian Tour mizează pe turismul experienţial: lansează programe Solo Travel pentru femei şi circuite inspirate de fenomenul K-Pop

Christian Tour, unul dintre cei mai importanţi touroperatori din România şi prima companie de turism listată la Bursa de Valori Bucureşti, îşi extinde oferta de vacanţe experienţiale prin lansarea unor programe dedicate femeilor care călătoresc singure, a unor circuite inspirate de fenomenul K-Pop (reprezintă valul de muzică populară provenit din Coreea de Sud care s-a transformat dintr-un gen muzical local într-o industrie culturală globală de miliarde de dolari) şi prin dezvoltarea portofoliului de croaziere, adaptându-se noilor tendinţe din industria turismului.

via Bursa
economie

Macro Newsletter 20 Iulie 2026

Producţia industrială din Marea Britanie a crescut cu o rată anuală de 1% în luna mai 2026, după o stagnare în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,5%, după un avans de 0,2% în luna precedentă.

via Bursa
economie

Fact-check: Afirmaţii parţial adevărate şi afirmaţii false în discursul lui Donald Trump

Discursul rostit de Donald Trump în noaptea de 16 spre 17 iulie 2026 a fost construit ca o demonstraţie de forţă prezidenţială, dar a avut în realitate un obiectiv politic mult mai precis: reinstalarea fraudei electorale în centrul campaniei pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie şi legitimarea unor schimbări radicale ale regulilor de vot.

via Bursa
economie

Donald Trump pregăteşte terenul pentru contestarea alegerilor

Cu câteva luni înaintea scrutinului din noiembrie 2026 - alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidenţial, Donald Trump a oferit publicului, într-un discurs susţinut la finalul săptămânii trecute, explicaţia pentru orice rezultat nefavorabil: dacă republicanii câştigă, vigilenţa sa a salvat democraţia; dacă pierd, China, maşinile, străinii, voturile poştale, presa şi and #8222;deep state and #8221; sunt deja aliniate în boxa acuzaţilor.

via Bursa
economie

Trimestrul II în cifre

* 2 aprilie - Executivul aprobă Strategia Naţională a Rezervelor de Stat pentru perioada 2026-2030, care urmăreşte consolidarea capacităţii de răspuns a statului în situaţii de criză energetică, alimentară, militară sau umanitară.

via Bursa