Categorie
economie
CEDO condamnă Elveția pentru lipsa meniurilor vegane în închisori
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că nu le-a asigurat un regim alimentar vegan unor deţinuţi, informează luni AFP, transmite Agerpres.
Afaceri de 234 mil. lei cu un singur angajat: entitatea locală a platformei americane de cloud gaming Boosteroid a revenit pe profit în 2025, după pierderea din 2024
Afacerile Boosteroid Games, entitatea din România a platformei de cloud gaming cu acelaşi nume, au urcat cu 33,5% în 2025, la 234,1 mil. lei (46,4 mil. euro) - un maxim istoric atins cu un singur angajat înregistrat la entitatea locală -, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Românii au cea mai scurtă durată a vieţii profesionale din Uniunea Europeană. Un angajat din România lucrează în medie 32,7 ani, cu aproape cinci ani mai puţin decât media UE. În şapte ţări din Uniunea Europeană, durata medie a vieţii profesionale depăşeş
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte durata estimată a vieţii profesionale, potrivit datelor Eurostat, oficiul european de statistică. Un român cu vârsta de peste 15 ani este aşteptat să petreacă, în medie, 32,7 ani pe piaţa muncii.
Mega-licitația de 427 mil. euro: Trei asocieri de firme, selectate la CET București Sud
Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru...
Reuters: Giorgia Meloni confirmă contractul de trei miliarde euro pentru fregate
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a prezentat luni decizia Portugaliei care cumpără trei fregate construite de grupul Fincantieri, iar acest acord de trei miliarde de euro reprezintă un stimulent pentru industria de apărare a Europei.
Raport SoftServe: Patru din cinci angajați participă la programe de învățare în domeniul inteligenței artificiale
Aproximativ 80% dintre angajații SoftServe au participat în 2025 la programe dedicate dezvoltării competențelor în inteligență artificială (AI), iar unul din patru contribuie activ la instruirea colegilor, potrivit raportului anual SoftServe University 2025, publicat luni de compania de servicii de inginerie digitală și tehnologie. Potrivit raportului, peste 11.200 de angajați au participat anul trecut la […]
Cât a încasat Shakira pentru prestația legendară de la Cupa Mondială. Madonna și Justin Bieber nu au mai cântat
Show-ul de pauză al finaleiFIFA a pregătit o surpriză uriașă pentru finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026, organizând primul show din istorie în pauza unei finale de Cupă Mondială. Spectacolul de 11 minute a avut loc pe 19 iulie la MetLife Stad...
Datoria corporativă a României, la 40% din media UE, după o scădere de 23 de pp în 15 ani – Situația altor state – De la efecte statistice la riscuri reale
Datoria sectorului corporativ nefinanciar din România a ajuns la 27,5% din PIB în 2025, cel mai redus nivel din Europa Centrală și de Est și mai puțin de jumătate din media Uniunii Europene, arată datele publicate de Eurostat.Mai mult, ponderea a scăzut cu 23 de puncte procentuale din PIB în ultimii 15 ani. Așa numita […] Articolul Datoria corporativă a României, la 40% din media UE, după o scădere de 23 de pp în 15 ani – Situația altor state – De la efecte statistice la riscuri reale apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.
China scade cu 20% exportul de magneți către SUA, în pofida armistițiului comercial
Livrările de magneți din pământuri rare ale Chinei către SUA rămân cu mult sub nivelurile de dinaintea războiului comercial, în ciuda armistițiului de anul trecut, ceea ce amplifică îngrijorările administrației Trump cu privire la respectarea acordului de către Beijing, potrivit Bloomberg. Datele vamale arată că exporturile către SUA ale acestor componente industriale esențiale au fost, […] Articolul China scade cu 20% exportul de magneți către SUA, în pofida armistițiului comercial apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.

