Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Seceta declanşează una dintre cele mai mari crize din energia României şi scoate din funcţiune în totalitate centrala de la Cernavodă, responsabilă pentru 20% din producţie

Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), unicul producător local de energie nucleară, a anunţat oprirea controlată şi deconectarea de la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, măsura urmând să fie aplicată în cursul serii de 29 iulie sau în dimineaţa zilei de 30 iulie.

via Ziarul Financiar
economie

ZF Ce faci cu banii tăi? Un proiect ZF sub umbrela FIT. Cum e să porneşti un business cu zacuscă la doar 23 de ani, în perioada studenţiei, şi care este filosofia de business şi de viaţă a fondatorului brandului Idicel: „Small is beautiful. Am ales să îmi

Răzvan Rusu avea doar 23 de ani şi era student la Economie Agroalimentară, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, atunci când a descoperit satul Idicel Pădure din judeţul Mureş. Originar din Reghin, el a ajuns în zonă în urmă cu 14 ani şi a observat că pe dealuri rămâneau multe cireşe neculese. În loc să le lase să se piardă, s-a gândit să le transforme în dulceaţă, împreună cu o gospodină din sat.

via Ziarul Financiar
economie

Banii tăi o duc bine la Raiffeisen. Telefonul a devenit noua sucursală. Cum schimbă multibankingul relaţia românilor cu băncile

Telefonul a devenit pentru tot mai mulţi români principala interfaţă prin care interacţionează cu banca. Dacă în urmă cu câţiva ani aplicaţiile de mobile banking erau folosite în special pentru verificarea soldului sau realizarea unui transfer, astăzi relaţia dintre client şi bancă se mută tot mai mult în mediul digital. Din telefon, clienţii pot face plăţi, îşi pot administra cardurile, pot economisi, îşi pot actualiza datele şi pot accesa servicii de suport, fără să mai fie nevoie să ajungă într-o sucursală.

via Ziarul Financiar
economie

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Marcel Murgoci, Estinvest: Probabil vom mai vedea emitenţi care au stat în expectativă pentru o perioadă şi care vor avea creşteri consistente ulterior

Marcel Murgoci, directorul de tranzacţio­nare al Estinvest, spune că bursa locală se află pe un trend „puternic pozitiv“ din punctul de vede­re al cotaţiilor şi al lichidităţii. Totodată, emitenţi precum Romgaz, Digi şi Cris-Tim se bucură de o atenţie sporită din par­tea investitorilor, care mizează pe o îmbu­nătăţire a cotaţiilor bursiere.

via Ziarul Financiar
economie

Cum a ajuns un producător român de lockere între cei mai mari jucători din lume? ARKA Smart Parcel Lockers lucrează cu curieri din România, Austria şi Canada şi este în discuţii cu nume globale. „Ne gândim să mutăm fabrica“

Compania românească ARKA Smart Parcel Lockers, producătorul lockerelor FAN Courier, care are în portofoliul de clienţi şi Poşta Austriei, dar şi un curier din Canada, se află în discuţii cu alte nume mari din indus­trie, firme cu prezenţă globală. Prin­tre acestea se numără gigantul DHL şi Allegro, una dintre cele mai mari plat­forme de e-commerce din Polonia.

via Ziarul Financiar
economie

Best Internet Security, una dintre primele firme româneşti de securitate cibernetică, va dezvolta împreună cu fondatorii grupului de IT Maguay un centru de operaţiuni cyber cu monitorizare non-stop. Fondatorul BISS, Bogdan Toporan, a cedat 60% din părţle

Una dintre primele compa­nii cu capital integral ro­mâ­nesc specializate în securitate cibernetică, Best Internet Security (BISS), şi grupul de tehnologie Maguay au pornit o alianţă prin care vor dezvolta împreună un centru de operaţiuni de securitate ciberne­tică cu monitorizare non-stop, după ce fondatorii Maguay, fraţii Corvin-Gabriel şi Eduard-Ion Pughin, au preluat 60% din capitalul BISS. Fondatorul companiei, Bogdan Toporan, rămâne cu un pachet de 40%, cel mai mare deţinut individual, şi continuă să conducă firma.

via Ziarul Financiar
economie

Cine se află în spatele Piaţa9, cea mai în vogă patiserie din Bucureşti? Antreprenorii români Ovidiu Andrieş şi Daniel Imbre, care au fondat şi apoi vândut grupul Smart Diesel, au preluat 49% din businessul de ospitalitate Piaţa9 în schimbul a 10 mil. lei

Ovidiu Andrieş şi Daniel Imbre, doi dintre cei mai puter­nici, dar totodată şi printre cei mai discreţi antreprenori locali, au preluat peste 49% din acţiunile Piaţa9, concept de ospitalitate lansat la Oradea şi extins recent şi la Bucureşti.

via Ziarul Financiar
economie

ZF Live. Mai conduce cineva România? De două săptămâni Cadastrul e blocat, dar nu a fost convocată nicio celulă de criză cu toate entităţile implicate pentru rezolvarea situaţiei

La 15 zile de la atacul cibernetic care a scos din funcţiune sistemele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), ceea ce a dus la blocarea pieţei imobiliare, Guvernul României nu a convocat până acum, în mod inexplicabil, nicio celulă de criză la care să participe toate entităţile implicate şi unde să se discute toate aspectele crizei – nu doar cele tehnice, ci şi cele operaţionale şi even­tualele soluţii temporare de deblocare a situaţiei.

via Ziarul Financiar
economie

ZF Gen Z. Diana Buruian, cofondatoarea INVYS, comunitatea tinerilor investitori la BVB: Fără să înţelegi cum se fac banii nu ajungi să îi faci, să-i aperi de inflaţie şi să-i faci să crească mai departe

Diana este absolventă a Facultăţii de Finanţe Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FABBV) din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), alumnă a Econosofia, una dintre organizaţiile studenţeşti dedicate economiei din cadrul ASE-ul şi recent a pus bazele INVYS, o comunitate care are ca scop promovarea Bursei către tineri. Diana a urmat şi cursurile SNSPA şi a fost cea mai recentă invitată la emisiunea ZF Gen Z.

via Ziarul Financiar
economie

Ce decizii financiare iau tinerii din generaţia Z: mai bine de 60% dintre ei fac o evaluare atentă a riscurilor şi a beneficiilor înainte de a face o alegere

Nu există o singură reţetă pentru deciziile financiare. Atunci când vine vorba de bani, fiecare are propria strategie. Unii compară şi analizează toate opţiunile, alţii iau decizii din instinct, iar alţii preferă să ceară sfaturi sau să se informeze online. Am întrebat tinerii pe toate platformele sociale: „Cum iei decizii financiare?”.

via Ziarul Financiar