Georgia şi-a reconectat rețeaua electrică după un „blackout” la nivel naţional
Georgia şi-a reconectat reţeaua electrică după o pană de curent la nivel naţional care a cufundat în întuneric miercuri întreaga țară.
Categorie
Georgia şi-a reconectat reţeaua electrică după o pană de curent la nivel naţional care a cufundat în întuneric miercuri întreaga țară.
Denis Liamin a fost numit de Vladimir Putin la conducerea Forțelor de Sisteme Fără Pilot ale Rusiei, o ramură militară nou înființată care va fi responsabilă de războiul cu drone.
Ministerul Energiei, condus interimar de premierul demis și interimar Ilie Bolojan, recomandă oficial reducerea consumului de energie al populației, economiei și instituțiilor publice.
Statul român ar trebui să ia măsuri concrete pentru stimularea accelerării investițiilor în stocarea de energie electrică și în noi capacități de producție, precum introducerea unor facilități fiscale și reducerea temporară a impozitării aplicabile capacităților instalate în următorii doi ani, în contextul crizei energetice provocate de secetă, care a oprit un reactor de la centrala nucleară Cernavodă și amenință să-l stopeze și pe cel de-al doilea, spune Asociația Industriei Fotovoltaice și a Stocării (RPIA).
Noul ministru de externe britanic Ed Miliband a discutat cu secretarul de stat american Marco Rubio, fiind invitatul acestuia la Washington, iar cu această ocazie jurnaliştii i-au adresat întrebări incomode, pe care le-a ignorat, relatează dpa.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că proiectul noii Legi a salarizării a fost îmbunătățit semnificativ față de varianta publicată pe 17 iulie, în urma negocierilor cu sindicatele și ministerele de resort. Proiectul trebuie adoptat până la 31 august, fiind unul dintre jaloanele asumate prin PNRR, iar aplicarea este programată pentru decembrie 2026. Reamintim că pe data de 31 iulie, Consiliul Naţional al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se „închide” şi reprezintă o şansă pentru „resetarea politicului”, dar şi pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării.
Georgia şi-a reconectat reţeaua electrică după o pană de curent la nivel naţional care a cufundat în întuneric miercuri seara cea mai mare parte a ţării, o întrerupere care ar fi putut fi provocată de efectuarea unor teste la o importantă centrală hidroelectrică, a informat agenţia de presă rusă Tass, relatează Reuters.
Marcând de două ori şi oferind o pasă decisivă, Lionel Messi a contribuit la victoria lui Inter Miami cu 4-2 în Cupa Ligilor împotriva echipei San Luis din Mexic, miercuri seară.
Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi favorită 14, a fost eliminată în turul doi la turneul WTA1000 de la Toronto, cu premii de 7,433,076 de dolari.
Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au scăzut în luna iunie 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 2,5%, respectiv 5,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
-Valoarea totală a creditelor ipotecare a căror acordare a fost amânată pe termen indefinit ca urmare a blocării sistemelor ANCPI depăşeşte 437,5 milioane de euro; -În total, tranzacţii rezidenţiale de peste un miliard de euro au fost blocate în ultimele trei săptămâni, potrivit calculelor Ipotecare.ro; -Fiecare săptămână în care sistemele ANCPI nu funcţionează este sinonimă cu aproximativ 1.500 de dosare de credit ipotecar amânate, cu o valoare totală de peste 131 mil. euro; -Principalele riscuri asociate amânării acordării unui credit ipotecar includ renunţarea la tranzacţie, atât din partea cumpărătorului, cât şi din partea vânzătorului, şi expirarea perioadei de pre-aprobare a unor credite şi a unor produse cu dobândă preferenţială.