Radu Miruţă: Nivelul Dunării la Cernavodă a crescut
Nivelul apei Dunării în zona centralei nucleare de la Cernavodă a crescut cu 8 cm net, evoluţie ce garantează funcţionarea Unităţii 2 pentru cel puţin încă 9 zile.
Categorie
Nivelul apei Dunării în zona centralei nucleare de la Cernavodă a crescut cu 8 cm net, evoluţie ce garantează funcţionarea Unităţii 2 pentru cel puţin încă 9 zile.
Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL, critică Partidul Social Democrat pentru lipsa de soluţii în privinţa crizei energetice.
Aparatul care s-a prăbușit sâmbătă în Bulgaria, aproape de graniţa cu România şi de gazoductul transbalcanic, este o dronă momeală de tip Maya, utilizată pe scară largă de forţele armate ucrainene, a anunțat Ministerul Apărării din țara vecină. Kievul a transmis că este vorba despre un incident „neintenţionat” şi a promis o anchetă, fără a […] Articolul Drona prăbușită în Bulgaria este ucraineană – Sofia a convocat-o pe ambasadoarea Kievului apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.
Producţia de energie electrică a României depăşea cu 500 de megawaţi consumul, sâmbătă seară, la ora 21:30, conform graficului prezentat în timp real de compania Transelectrica. Peste o treime din această producţie este din surse eoliene.Datele prezentate de Transelectrica, sâmbătă seară, la ora 21:30, arată că România produce 7.138 MW electricitate, în timp ce consumul […] Articolul Vântul salvator: Producţia de energie electrică depășea cu 500 de megawaţi consumul, sâmbătă seară, la ora 21:30 apare prima dată în CursDeGuvernare.ro.
Rezervele de gaze naturale ale Europei se reduc periculos de mult, existând riscul apariţiei unor noi probleme energetice dacă războiul din Iran continuă şi valurile de frig vor determina creşterea cererii de încălzire pe durata iernii, scrie POLITICO, citat de News.ro.
Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă funcționează în parametri normali și are, potrivit prognozelor actuale, apă suficientă pentru răcire pentru cel puțin următoarele nouă zile. Nivelul Dunării la aspirația pompelor din bazinul de răcire a crescut cu 8 centimetri față de evoluția estimată, după operațiunea de scufundare controlată a barjelor pe brațul Bala, realizată pentru a redirecționa o parte din debit către zona centralei.
Comisarul european pentru migraţie, Magnus Brunner, declară că guvernele din Spania şi Italia au confirmat caracterul temporar al controalelor la frontierele interne instituite în urma crizei migratorii din Ceuta.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, dar şi al Transporturilor, a anunţat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcţionarea în continuare a acesteia, urmare a operaţiunii derulate de specialişti, transmite Agerpres.„8 cm câştigaţi la Cernavodă. Cel puţin alte 9 zile pentru Unitatea 2. […]
Un moment istoric pentru ciclismul românesc a fost anunțat recent în capitala Republicii Moldova. Turul ciclist al României, cea mai prestigioasă competiție de profil din țara noastră, va avea startul oficial în acest an la Chișinău. Este pentru prim...
Rockstar Games anunță că fanii seriei GTA vor avea parte de o prezentare pe larg a celui mai nou joc din serie, prezentare ce va putea fi văzută pe 27 august.
Gigantul low-cost Ryanair se retrage de pe o piață din regiune din cauza unor probleme legate de realimentarea cu combustibil.