Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Bacalaureat 2027. Ce se întâmplă dacă profesorii dau note cu o diferență mai mare de un punct

Probele scrise de la Bacalaureat 2027 ar urma să se desfășoare în perioada 14-18 iunie, iar probele de competențe între 12 și 23 aprilie, potrivit proiectului lansat astăzi în consultare publicănde Ministerul Educației și Cercetării. O modificare importantă propusă pentru Bac 2027 privește corectarea lucrărilor. Dacă între notele celor doi profesori evaluatori există o diferență mai mare de un punct, aceștia vor fi notificați automat și vor trebui să-și reanalizeze punctajele. Abia dacă diferența se menține, lucrarea va ajunge automat și aleatoriu la alți doi evaluatori.

via Wall-Street.ro
economie

AFP: UE şi 32 de ţări condamnă execuţiile manifestanţilor în Iran

Uniunea Europeană şi peste 30 de ţări, printre care Franţa, Regatul Unit şi Canada, au condamnat miercuri execuţiile judiciare de manifestanţi în Iran, care în ultima perioadă s-au multiplicat, informează AFP. Într-o declaraţie comună, UE şi celelalte ţări semnatare and #39; and #39;condamnă cu cea mai mare fermitate continuarea execuţiilor de manifestanţi şi recurgerea la pedeapsa cu moartea în Republica Islamică Iran and #39; and #39;, practici menite să and #39; and #39;reducă la tăcere disidenţii, să intimideze comunităţi şi să pedepsească persoane care îşi exercită drepturile fundamentale and #39; and #39;, informează AFP. and #39; and #39;Cerem regimului iranian să înceteze imediat aplicarea pedepsei cu moartea şi să elibereze fără întârziere toate persoanele arestate în mod arbitrar and #39; and #39;, adaugă semnatarii declaraţiei, informează AFP. După un prim grup de 26 de state şi şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas, and #39; and #39;alte ţări au aderat la această declaraţi

via Bursa
economie

Retailerul româesc Neakaisa intră pe piața din Bulgaria sub brandul Nekka, după o investiție de 60.000 euro

Neakaisa, retailer online românesc specializat în produse pentru baie, bucătărie și amenajări interioare, se lansează în Bulgaria sub brandul Nekka. Lansarea platformei pentru piața din Bulgaria este susținută de o investiție inițială de 60.000 euro, destinată infrastructurii digitale, sistemelor de gestiune și acțiunilor de promovare locală. Până la finalul anului 2026, Nekka.bg estimează un total […]

via Economedia
economie

Cum vede Generația Z avansarea în carieră: Liderii redefinesc sensul dezvoltării profesionale în era inteligenței artificiale

În ultimele decenii, evoluția profesională în corporații a urmat același scenariu: angajații intrau într-o organizație, învățau meseria, primeau promovări periodice și urcau treptat spre poziții de conducere. Progresul era măsurat prin titluri, echipe mai mari și funcții tot mai înalte, iar experiența se acumula lent, odată cu vechimea. În prezent, acel model se schimbă discret, […]

via Economedia
economie

BVB – Acţiunile companiilor listate la Bursa de la Bucureşti sunt disponibile pentru tranzacţionare pe platforma globală Interactive Brokers

Acţiunile companiilor listate pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), alături de ETF-uri, sunt disponibile, pentru tranzacţionare, de joi, prin Interactive Brokers, extinzând accesul internaţional la companiile româneşti listate pentru investitorii care utilizează platforma globală a brokerului.

via Economica.net