Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Paradox într-un an cu cele mai bune producţii estimate de cereale şi oleaginoase din ultimii cinci ani: Preţurile la grâu, porumb şi rapiţă au urcat pe bursă cu peste 10% faţă de 2025, dar fermierii nu simt creşterea. „Vindem la recoltare pentru că avem n

Preţurile la grâu, porumb şi rapiţă au crescut cu peste 10% în ultimul an, con­form datelor de la bursa paneuropeană Euronext de la Paris, iar într-un an în care se aşteaptă cele mai bune producţii de cereale şi seminţe oleaginoase din ultima jumătate de deceniu, fermierii spun că nu au simţit acest plus până acum, în acest an, şi pun acest lucru pe seama unei bune organizări a logisticii din România.

via Ziarul Financiar
economie

Ministrul Educației, anunț despre reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Decizia luată după scandalul iscat

Mihai Dimian, ministrul Educației, a declarat astăzi că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Prin majorarea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, ministrul estimează că numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va creşte. Consiliul Național al Elevilor (CNE) a criticat dur măsura și solicită Guvernului și Ministerului Educației și Cercetării să mențină sprijinul financiar pe întreaga durată a anului școlar. Proiectul se află în această etapă în dezbatere. Decizia finală privind metodologia pentru bursele elevilor urmează să aparțină Guvernului.

via Wall-Street.ro
economie

Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital

Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de creştere pentru IMM-uri în registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile româneşti care vor să crească, susţine Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), coordonator al Sectorului Instrumente şi Investiţii Financiare.

via Economica.net
economie

Cât câştigă românii. Construcţiile plătesc, în medie, peste 5.200 de lei net pe lună, echivalentul a aproape 1.000 de euro. În ultimul an, salariile din sector au crescut cu peste 7%. Faţă de acum un deceniu, salariile din sector s-au majorat de peste tre

Un angajat din construcţii câştiga, în medie, 5.205 lei net în iunie 2026, echivalentul a aproximativ 993 de euro. Faţă de acum un deceniu, salariul mediu net din sector s-a majorat de peste trei ori.

via Ziarul Financiar