Ministerul Finanțelor lansează astăzi o nouă ediție a Programului de titluri de stat TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase, potrivit unui comunicat al instituției.
Un tânăr de 25 de ani care intră acum pe piața muncii cu salariul mediu pe economie și contribuie 39 de ani la sistemul public de pensii recuperează tot ce a plătit doar în momentul în care – sau dacă – apucă vârsta de 74 de ani. Dacă moare mai devreme, diferența dintre cât a contribuit și cât a încasat rămâne în sistem și se stinge odată cu el, arată o analiză a Termene Business Hub.
Președintele Nicușor Dan a transmis la începerea noului an școlar, un mesaj adresat elevilor, profesorilor și părinților, în care a subliniat că educația trebuie să rămână una dintre prioritățile României. Șeful statului a vorbit despre situația cadrelor didactice, reformele din sistemul de învățământ, rolul familiei în educația copiilor, dar și despre provocările aduse de tehnologie, inteligența artificială și mediul online. Nicușor Dan, președintele României, a ales să meargă astăzi la deschiderea noului de învățământ la Școala Gimnazială nr. 1 Curcani, din județul Călărași, o școală rurală pilot.
Kaja Kallas, şefa diplomaţiei Uniunii Europene, a anulat lansarea unui nou grup de nivel înalt format din foşti lideri politici şi militari, în urma presiunilor statelor membre ale blocului comunitar, situaţie care reprezintă o nouă lovitură pentru mandatul oficialului.
Pragul de intrare în campaniile de finanţare derulate în prezent pe platforma Growceanu este de sub 700 de euro astfel încât şi cineva care are 20.000 sau 40.000 de euro de investit să îşi poată construi un portofoliu de circa 20 de firme, nu doar investitorul cu câteva sute de mii de euro plasate la Bursă.
Marius Mihăilescu, partener-administrator la Tiffin University - singura academie din România care oferă programe MBA din Statele Unite, acreditate şi predate de profesori americani - spune că lipsurile managerilor români se regăsesc atât la nivelul gândirii strategice, din cauza lipsei de încredere în partenerii de afaceri, cât şi la nivelul modului de comunicare cu persoanele terţe.
Cinci grupuri de modă - Pepco, Inditex, LPP, H&M şi Peek & Cloppenburg – domină piaţa de modă locală, adunând afaceri de peste 2 mld. euro, adică aproape 30% din suma totală cheltuită de români pe haine, pantofi, accesorii şi echipamente sportive, arată o analiză a ZF.
Producţia fabricii Dacia de la Mioveni scade cu două cifre în 2026, 1.700 de angajaţi au plecat din uzină de la jumătatea anului trecut, iar preţul plătit pe energie este de 180 de euro/MWh, faţă de 70-80 de euro în Spania.
Orange, liderul pieţei locale de telecomunicaţii după venituri, a anunţat la finele săptămânii trecute o schimbare în strategia sa comercială: cel mai rapid internet mobil vine doar cu abonamentele mai scumpe, iar pentru exact acelaşi trafic naţional nelimitat de date clientul plăteşte un tarif suplimentar de 3 euro pe lună în primul an de contract (planul tarifar adaugă, e drept, şi acces la alte resurse).