Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Baia Mare, locul unde tradiţia întâlneşte antreprenoriatul. Cum a reuşit o familie de români care s-a întors din Italia să-l convingă pe campionul mondial în patiserie să vină în Maramureş pentru a produce panettone pe care apoi să îl exporte în Cizmă?

Alin Tomoiagă a locuit mai bine de două decenii în Italia. În 2017 a decis să revină în ţară împreună cu familia şi să ducă mai departe Mignon, businessul de cofetărie-patiserie fondat de părinţii săi în 1990.

via Ziarul Financiar
economie

Camioane întregi de fân din Polonia se îndreaptă către Cehia. Păşunile pârjolite ale Europei iscă o criză de furaje care i-ar putea arde pe consumatori la buzunare

Păşuni arse, o a doua cosire slabă şi fân scump, iar în unele locuri, a­proa­pe imposibil de găsit. Seceta îi loveşte puternic pe crescătorii de animale din Cehia anul acesta, po­trivit novinky.cz. Unii îşi consumă deja proviziile de iarnă în timpul verii şi caută furaje la sute de km distanţă. Camioane întregi de fân din Polonia se îndreaptă spre Cehia.

via Ziarul Financiar
economie

OMUL SMINTESTE LOCUL Şcoala vieţii

A început şcoala. Oficial. Cu emoţii, ghiozdane, flori, discursuri, fotografii şi nelipsita promisiune că educaţia este prioritatea numărul unu a societăţii. În realitate, pentru unii copii şcoala a început cu cinci caiete, un pix şi explicaţia că and #8222;nu sunt bani and #8221;.

via Bursa
economie

TradeVille: August – o lună a divergenţelor pe pieţe

Pieţele dezvoltate au avansat solid, în august, susţinute de un sezon de raportări excepţional şi de entuziasmul pentru inteligenţa artificială, în timp ce inflaţia persistentă şi randamentele obligaţionare în urcare au ţinut băncile centrale într-un ton restrictiv. Discursul preşedintelui Fed, Kevin Warsh, de la Jackson Hole a răsturnat aşteptările de politică monetară în ultimele zile ale lunii şi a declanşat corecţii pe aur, argint şi criptomonede.

via Bursa
economie

În Germania e tot ca în România

La politică mă refer, desigur. Altele nu ştiu eu cum stau...se pare că la ei ar fi ceva mai multe drumuri asfaltate şi mult mai multe moschei, pe cap de locuitor, decît la noi. Dar, astea sunt and #8221;amănunte and #8221; care, azi, nu ne interesează. Ne ocupăm doar de politică. Şi, cînd este mai interesantă, mai palpitantă şi mai revelatoare politica, decît în alegeri?

via Bursa
economie

Platformele de criptomonede au pierdut peste 3,6 miliarde dolari în urma atacurilor cibernetice, în perioada ianuarie 2025 – iulie 2026

* Aproximativ 60% dintre platformele crypto atacate efectuaseră audituri independente de securitate, însă majoritatea atacurilor vizează vulnerabilităţi care nu intră în sfera auditurilor convenţionale * Acoperirea activă oferită de platformele de asigurări crypto a scăzut cu 20,2%, de la 163,2 milioane de dolari la 130,2 milioane de dolari, în pofida creşterii numărului de atacuri * Bursele centralizate de criptomonede lansează fonduri de protecţie pentru a garanta despăgubirea utilizatorilor în cazul unui atac

via Bursa