Sari la conținut

Categorie

economie

economie

Rompetrol deschide primele două benzinării de pe Autostrada Transilvania, în urma unei investiţii de 4,8 milioane de dolari

Rompetrol Downstream a inaugurat primele două benzinării moderne de pe Autostrada A3 (Transilvania), pe tronsonul Câmpia Turzii - Târgu Mureş, în zona localităţii Sânpaul (km 8+400 pe ambele sensuri de mers), în urma unei investiţii de circa 4,8 milioane de dolari derulate în baza unui contract de concesiune de servicii încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conform unui comunicat al companiei şi anunţului făcut de conducerea companiei de drumuri.

via Bursa
economie

Amenzi de aproape 11 milioane de lei în sectorul energiei din România: Sectorul energiei electrice, cu cele mai multe sancțiuni acordate de ANRE

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a acordat peste 1.000 de amenzi și sancțiuni contravenționale în valoare cumulată de 11 milioane de lei în primele opt luni ale anului, fiind vizate companii din mai multe sectoare: de la energie electrică sau termică, până la cel al gazelor naturale. Operatorii din domeniul energiei electrice […]

via Economedia
economie

Furt de combustibil de pe nave care tranzitau Dunărea. 2.500 litri de combustibil, găsite la percheziții

Trei persoane sunt suspecte pentru contrabandă și furt calificat în urma unor percheziții făcute astăzi, luni – 14 septembrie, de polițiști în localitatea Ghindărești. Acestea sunt bănuite că strângeau combustibilul de pe navele aflate în tranzit pe Dunăre, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, informație preluată de la Agerpres. Conform sursei citate, se efectuează […]

via Agrointel
economie

Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?

Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, dar în ultimii ani, lucrurile s-au schimbat considerabil. Platformele online au făcut întregul proces mai simplu, mai rapid și mai accesibil, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii. Dacă știi unde să cauți și cum funcționează aceste proceduri, licitațiile pot deveni o modalitate foarte eficientă de a cumpăra bunuri la prețuri competitive.

via Economica.net
economie

În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți

Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, în ciuda greutăților logistice pe care le implică războiul din Ucraina, al cărui urmări au produs nu o dată daune și au oprit fluxurile. În plus, Kazahstanul are în plan și creșterea masivă a capacității de rafinare din țară, pentru a putea exporta și carburanți.

via Economica.net
economie

Gheorghe Piperea (AUR): and #8222;600 de miliarde de euro ar putea dispărea din viitorul buget al UE and #8221;

Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea avertizează că România riscă să primească fonduri substanţial reduse din viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene aferent perioadei 2027-2034, al cărui volum total ar putea fi diminuat cu aproximativ 600 de miliarde de euro faţă de nivelul estimat iniţial, criticând totodată ritmul negocierilor purtate la nivelul instituţiilor comunitare.

via Bursa
economie

IMM România cere prelungirea termenului pentru actualizarea codurilor CAEN

IMM România, confederaţia patronală reprezentativă la nivel naţional pentru întreprinderile mici şi mijlocii, solicită autorităţilor prelungirea termenului pentru actualizarea codurilor CAEN Rev. 3 până la data de 31 decembrie 2027, avertizând asupra riscurilor majore de blocaj la care sunt expuşi agenţii economici în cazul în care termenul limită de 25 septembrie 2026 nu va fi extins.

via Bursa
economie

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare le cere eurodeputaţilor să voteze suspendarea CBAM pentru fertilizanţi în situaţii de criză

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) le solicită eurodeputaţilor români, printr-o scrisoare deschisă transmisă înaintea votului de marţi, 15 septembrie 2026, din Parlamentul European privind modificarea Regulamentului mecanismului de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră (CBAM), să susţină posibilitatea suspendării temporare a aplicării taxei pentru fertilizanţi în perioadele de criză.

via Bursa
economie

Euronews: Nicușor Dan vorbește despre poziția României la Summitul European dedicat Regiunii Arctice / Agresiunea Rusiei și baza militară de la Kogălniceanu

România și Polonia au fost țările din flancul estic invitate la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, întrucât problemele cu care se confruntă Zona Arctică și zona estică a UE sunt similare, a spus președintele României, Nicușor Dan, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Euronews. „Obiectul summitului și poziția României au fost legate de faptul că […]

via Economedia