Sari la conținut

Categorie

economie

economie

CNBC: Warren Buffett se retrage din funcţia de preşedinte al Berkshire Hathaway

* Warren Buffett, în vârstă de 96 de ani, a anunţat că demisionează imediat din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Berkshire Hathaway, conglomerat pe care l-a condus din 1965, urmând să preia rolul onorific de preşedinte emerit şi să rămână membru în board, informează postul CNBC. * Conducerea consiliului de administraţie va fi preluată de fiul său, Howard Buffett, în timp ce Greg Abel continuă să exercite funcţia de director executiv (CEO), tranziţia având loc într-un an în care acţiunile companiei au subperformat faţă de indicele S and P 500, iar investitorii urmăresc modul în care va fi utilizată rezerva de lichidităţi de 365,5 miliarde de dolari, menţionează sursa citată.

via Bursa
economie

China menţine dobânzile de referinţă pentru credite

China este aşteptată să menţină neschimbate dobânzile de referinţă pentru credite în luna septembrie, pentru a 16-a lună consecutiv, în condiţiile în care autorităţile de la Beijing rămân prudente în privinţa introducerii unor noi măsuri de stimulare a economiei, pe fondul orientării mai restrictive adoptate de mai multe dintre marile bănci centrale ale lumii

via Bursa
economie

Centura Bușteni – Azuga. Guvernul pregătește exproprieri de 23 milioane lei pentru accesul rutier complementar. Sunt vizate 169 de imobile

Ministerul Transporturilor propune exproprierea a 169 de imobile private din Azuga și Bușteni, pe o suprafață de peste 135.000 mp, pentru realizarea accesului rutier complementar la Centura Bușteni – Azuga. Despăgubirile estimate se ridică la 23,1 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern aflat în consultare publică. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a […]

via Economedia
economie

Guvernul a aprobat plata despăgubirilor pentru fermierii care au avut secetă: maxim 333 lei/hectar

Ministerul Agriculturii a anunțat că în ședința Guvernului de astăzi, vineri – 18 septembrie, a fost aprobată o hotărâre prin care se acordă un sprijin financiar de urgență în agricultură, destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafețe cultivate cu porumb și floarea soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică manifestată în anul […]

via Agrointel
economie

China exportă cantităţi record de combustibil pentru avioane

Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters.

via Economica.net
economie

Monitorizarea apei, esențială într-un climat marcat de extreme

Pe 18 septembrie este marcată, la nivel internațional, Ziua Mondială a Monitorizării Apei, o inițiativă care aduce în atenție un lucru aparent simplu, dar esențial: pentru a putea proteja apa, trebuie mai întâi să știm în ce stare se află. Să o măsurăm, să urmărim schimbările și să înțelegem din timp semnalele pe care ni […]

via Agro Tv
economie

Raluca Turcan: Cine îşi asumă intrarea României în categoria and #8222;junk and #8221; dacă nu avem un guvern stabil?

Deputatul PNL Raluca Turcan întreabă cine îşi asumă intrarea României în categoria nerecomandată investiţiilor ( and #8222;junk and #8221;) la începutul lunii octombrie în absenţa unui guvern stabil, subliniind că, potrivit declaraţiilor publice, PSD nu intenţionează să voteze noul executiv condus de Siegfried Mureşan.

via Bursa