Sari la conținut

Categorie

economie

economie

UE „dă note” centrelor de date

Comisia Europeană a propus luni un sistem comun de rating pentru centrele de date, cu scopul declarat de a crește transparența în ceea ce privește utilizarea energiei și de a sprijini „integrarea durabilă” a acestora în sistemul energetic european. Centrele de date sunt esențiale pentru viitorul digital al Europei, recunoaște Comisia Europeană, într-un comunicat transmis...

via Startupcafe
economie

PSD a impus, cu ajutorul AUR, proiectul ca angajații CFR Marfă să primească zeci de milioane lei din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. În Fond nu mai sunt însă bani suficienți

După ce Parlamentul a respins o propunere similară, PSD a inițiat un proiect de lege, care acum a fost adoptat cu ajutorul AUR în Senat și conform căruia din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi plătite salarii restante și compensatorii pentru angajații companiilor care NU se află încă în procedura de deschidere a insolvenței sau a concordatului preventiv. Proiectul prevede plata unor drepturi însumând peste 74 milioane lei pentru angajații CFR Marfă, dar, potrivit datelor oficiale, în Fond nu există bani suficienți pentru această companie.

via Profit.ro
economie

Angajații din energie din România lansează un nou sindicat independent: Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.)

Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.), un nou sindicat independent care reprezintă angajații din energie electrică, gaze naturale, petrol, minerit energetic și serviciile conexe din România, a anunțat astăzi lansarea sa publică, odată cu deschiderea portalului www.sindicat-ale.ro și începerea înscrierii membrilor la nivel național.

via Economica.net
economie

PSD a impus, cu ajutorul AUR, proiectul ca angajații CFR Marfă să primească zeci de milioane lei din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. În Fond nu nu mai sunt însă bani suficienți

După ce Parlamentul a respins o propunere similară, PSD a inițiat un proiect de lege, care acum a fost adoptat cu ajutorul AUR în Senat și conform căruia din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi plătite salarii restante și compensatorii pentru angajații companiilor care NU se află încă în procedura de deschidere a insolvenței sau a concordatului preventiv. Proiectul prevede plata unor drepturi însumând peste 74 milioane lei pentru angajații CFR Marfă, dar, potrivit datelor oficiale, în Fond nu există bani suficienți pentru această companie.

via Profit.ro
economie

Ministerul Mediului: Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei în 2026 pentru proiecte de apă și canalizare

Primăriile au la dispoziţie 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă şi canalizare în acest an, iar dosarele pentru obţinerea finanţării vor fi punctate în funcţie de mai multe criterii printre care contribuţia primăriilor, maturitatea proiectelor şi numărul de branşamente, a anunţat luni ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, transmite Agerpres. „Am pus […]

via Economedia
economie

Criza de motorină se poate prelungi

Deficitul de motorină cauzat de conflictele din Iran și Ucraina nu este așteptat să se atenueze înainte de anul viitor, amplificând presiunile asupra costurilor deja în urcare cu combustibilii, care afectează economiile din întreaga lume, potrivit datelor privind stocurile din piață și estimărilor din industrie.

via Profit.ro