Lily-Rose Melody Depp este fiica fostului cuplu Johnny Depp - Vanessa Paradis. Anul acesta, pe 27 mai, Lily-Rose a împlinit 27 de ani. Are un frate mai mic, Jack, în vârstă de 24 ani.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în această săptămână, la București, spectacolul „Harta lui Elian”. Producția aduce în atenția publicului provocările cu care se confruntă copiii cu dislexie și importanța acceptării diferențelor. Reprezentațiile vor avea loc pe scena Teatrului Excelsior. Evenimentul este inclus în Platforma de Dialog prin Cultură, un program dedicat relației […]
The post Teatrul Gong duce la București spectacolul „Harta lui Elian”, o poveste despre dislexie și puterea de a fi diferit appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Sibiul a găzduit, în perioada 4-7 iunie, unul dintre cele mai importante evenimente educaționale dedicate monitorizării neurofiziologice intraoperatorii. Cursul internațional de neurofiziologie intraoperatorie la Sibiu a fost organizat de Spitalul MedLife Polisano Sibiu și Asociația de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România (ASNER). Evenimentul a reunit specialiști din întreaga lume. Evenimentul, intitulat „Intraoperative Neurophysiology – A State-of-the-Art […]
The post Curs internațional de neurofiziologie intraoperatorie la Sibiu. Medici din 16 țări, reuniți la MedLife Polisano appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Sibiu a primit avizul de mediu din partea Direcției Județene de Mediu Sibiu, documentul fiind emis în data de 4 iunie 2026. Decizia reprezintă o etapă esențială în procesul de aprobare a noului document de planificare urbană care va stabili direcțiile de dezvoltare ale municipiului Sibiu și ale […]
The post PUG-ul Sibiului a primit avizul de mediu. Un pas important pentru dezvoltarea orașului și a stațiunii Păltiniș appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă în această săptămână lucrările prevăzute în Programul anual de reparații și întreținere a drumurilor județene, finanțat de Consiliul Județean Sibiu. Intervențiile vizează mai multe sectoare de drum din județ și includ plombări, reparații la podețe, cosirea vegetației, săpături de șanțuri și aplicarea de marcaje rutiere. Lucrări de reparații […]
The post Săptămână plină pentru drumarii sibieni. Reparații, cosiri de vegetație și marcaje pe mai multe drumuri județene appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate remarcabile la faza națională a Concursului de Geografie „Terra – Mica Olimpiadă de Geografie” și la etapa interjudețeană a concursului „Terra, de la poveste la realitate”. Competițiile s-au adresat elevilor din clasele V-VII și au reunit participanți din întreaga țară. La etapa națională a concursului „Terra – Mica […]
The post Elevii sibieni au obținut premii și mențiuni la concursurile naționale de geografie Terra appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Locuitorii din mai multe zone ale comunei Boița vor putea intra în posesia extraselor de carte funciară, după finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor. Administraţia locală din comuna Boiţa anunţă finalizarea înregistrării sistematice a imobilelor pentru o serie de sectoare cadastrale, astfel: Sector 19 şi 22 (Meghiş, Balatruc, Zăpodii, Corni, Seci, La Meri) Sector […]
The post Proprietarii din mai multe zone ale comunei Boița își pot ridica extrasele de carte funciară appeared first on Tribuna – Știri din Sibiu și județ.
Elevii coordonați de prof. Imola Maksai vor urca pe scena Salonului Mureșenilor pentru a prezenta pașii unui dans de salon cu rădăcini brașovene, creat în 1849. Muzeul „Casa Mureșenilor" din Brașov găzduiește marți, 9 iunie, de la ora 14:00, evenimentul „Dansăm ROMANA!" — o festivitate care marchează încheierea cursului de dans desfășurat între februarie și…
Jennifer Lopez continuă să demonstreze că vârsta este doar un număr. La 56 de ani, artista a surprins milioane de admiratori după ce a publicat pe Instagram un clip în care apare doar cu un ruj pe buze, cu tenul curat, fără rimel sau gene false, chiar la primele ore ale dimineții.
Cinema Victoria, Cinema Timiș, Cinema Studio și Cinema Johnny propun pentru săptămâna 10–14 iunie un program variat, cu premiere internaționale, avanpremiere sold out, animații clasice și cinema de autor. Săptămâna aceasta, cinematografele din Timișoara aduc pe ecrane o selecție care acoperă aproape toate gusturile: de la thriller politic și acțiune spectaculoasă, la animație Disney și…