Sari la conținut

Categorie

cultură

cultură

O cutezanță expresivă

Cu puncte de plecare într-un real domestic, poezia Angelei Furtună relevă o tranziție tensionată spre un existențial amplu, surprins cu acuitatea unei sensibilități mereu în vogă. Situată între sine și lume, poeta are aerul de-a relaționa cu lumea printr-o imagistică avivată în măsură a-i permite postura dominantă. Fundalul solitudinii îi oferă un asemenea raport într-o …

via România literară
cultură

Despre adevărul dintre realități

Specializat pe documentarea realităților la extreme, repetând și mizând, prin eroi și trame, pe narațiuni cu potențial psiho-social, dovedind că nu-i scapă nimic esențial, sincronizat cu contradicțiile zilei, în ton cu generațiile recente, Andrei Velea (n. 1980) păstrează în cărțile sale, întotdeauna centrală, o idee culturală ca fapt superior de viață. În duetul romanesc alcătuit …

via România literară
cultură

Abisul fecund al rememorării

Scriitorul plurivalent care este Ovidiu Pecican surprinde cu fiecare apariție editorială, talentul său manifestîndu-se convingător în eseu, în studiul istoriei, în cronica de carte, în proză, în teatru și chiar în poezie. Cele mai recente cărți care îi poartă semnătura sunt două romane dintr-o serie, Imberia și Noaptea soarelui răsare, în ediții reluate, adăugite și …

via România literară
cultură

„Strada Málaga” avanpremieră oficială la Cinema Elvire Popesco și proiecții speciale la TIFF Timișoara, TIFF Oradea și EVA Filmmakers Fest în luna septembrie

Celebra actriță Carmen Maura este eroina unei povești tandre despre libertate, iubire și curajul de a o lua de la capăt: „Strada Málaga”. Filmul câștigător al Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în 2025 se vede în luna septembrie în avanpremieră la Cinema Elvire Popesco și are proiecții speciale în cadrul…

via Zilesinopti
cultură

Cu Sorana Coroamă-Stanca. Despre viață și scenă

Marina Constantinescu: Ce credeți că ați primit important în viață? Sorana Coroamă-Stanca: Familia în care m-am născut și am crescut. Și căsătoria mea cu Dominic Stanca. Și fiul meu, și fiul fiului meu, adică nepotul meu. Cei doi bărbați ai mei, deosebiți. Nu pentru că vorbește mama sau bunica. Pentru că sunt deosebiți nu numai …

via România literară
cultură

Regatul imaginarului

Apărut cu puțin timp înainte de trecerea la cele sfinte a scriitorului, volumul Un regat imaginar (1997) repunea în circulație cvasitotalitatea prozelor scurte publicate de Ștefan Bănulescu (1926-1998). Cartea are trei secțiuni distincte. Prima parte reunește ciclul de nuvele Iarna bărbaților, cea de a doua conține povestirile grupate sub titlul Banchetul de la Castelul Alb, …

via România literară
cultură

Proză de Sonia Elvireanu: „Grădinarul”

Marcu urca alene pe potecă. Se sprijinea în toiag oprindu-se din când în când să privească și să asculte freamătul frunzelor. Câinele, care-i luase urma la prima ieșire în pădure, îl însoțea de atunci de câte ori se depărta de ceilalți să poată asculta tăcerea. Urca printre molizi și pini uriași până la izvorul de …

via România literară
cultură

Dinicu Golescu, un călător aristotelic și rousseauist

Se împlinesc două sute de ani de la cel de-al treilea periplu european povestit de Dinicu Golescu în Însemnare a călătoriei mele, precum și de la publicarea ei la Buda, în 1826. Auspiciile receptării acestui boier filoeuropean par bune, fiindcă a fost reintrodus între autorii recomandați la liceu. Însă situația edițiilor aflate acum pe piață …

via România literară
cultură

Eu sunt Internetul. O autobiografie

Cred că ați primit și dumneavoastră acest mesaj-avertizare, cei care aveți căsuța de poștă electronică furnizată de gigantul Yahoo. Capacitatea de stocare pentru conturile gratuite afost revizuită. Sunteți avertizați politicos, dar ferm, că trebuie să reduceți numărul de documente stocate de-a lungul timpului. Vi se arată și cum se face, cum scapi de balast. În …

via România literară
cultură

Nathacha Appanah: „Cu noaptea în inimă”

Nathacha Appanah s-a născut în 1973 în Mauritius, într-o familie de origine indiană. După ce a studiat jurnalismul în Franța, și-a început cariera în presa scrisă în Mauritius, apoi s-a mutat în Franța, unde a colaborat cu diverse publicații media precum Géo Magazine, Air France Magazine, France Culture. A debutat în 2003, cu romanul Les …

via România literară
cultură

Mai mult decât un roman polițist

Romanele lui Arturo Pérez-Reverte (n. 1951) sunt foarte mozaicate, ca gen, și asta se aplică pentru fiecare-n parte, luate separat: istoric, dragoste, aventuri, thriller, policier, mistery. Palpitul narațiunii, întorsăturile de situație și surprizele finale sunt motivele pentru care câteva au fost ecranizate. Amintesc doar seria dedicată unui erou spaniol din secolul al XVII-lea, căpitanul Alatriste, …

via România literară
cultură

Autoportret în optzeci și nouă de cuvinte

Cu trei ani în urmă, marele prozator Milan Kundera părăsea cu discreție această lume. Se întâmpla pe 11 iulie 2023, la Paris, în țara sa de adopție, căreia s-a străduit să îi prezinte țara sa natală. Două luni mai târziu, la Gallimard îi apărea în colecția Le Débat o lucrare-omagiu, constând în două texte pe …

via România literară