Mă apropii cu sfială de o personalitate luminoasă și, în același timp, atât de greu de cuprins în hotarele unui cuvânt. Nu am avut prilejul de a‑l cunoaște îndeaproape. L‑am văzut o singură dată, la București, în anii de început ai studenției mele, probabil în cea dintâi vizită pe care arhimandritul Andrei Scrima a făcut‑o în România, după o îndelungată absență. Chipul său mi‑a rămas în amintire asemenea unei apariții discrete, venite parcă de departe, purtând taina unei vieți străbătute de căutări, întâlniri și experiențe duhovnicești.

Citește articolul complet pe Ziarullumina →