Noapte de groază pe litoral. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, după ce aproape 60 de turişti cazaţi într-un hotel din Saturn au început să se simtă rău concomitent, la scurt timp după ce au luat cina, în regim All Inclusive. Şase oameni au ajuns la spital – printre ei o gravidă şi doi copii, în timp ce ceilalţi au fost trataţi chiar în hotel. Au urmat controale la restaurantul care, culmea, fusese amendat şi în urmă cu 3 zile pentru nereguli. Bucătarul şef a avut o explicaţie cinică: de vină sunt turiştii, ca şi-au adus mâncare de acasă.
Bucătarul hotelului Neko dă vina pe turiști pentru că le-a fost rău dupa cină: „V-ați adus mâncare de acasă”
Pe scurt
Noapte de groază pe litoral. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, după ce aproape 60 de turişti cazaţi într-un hotel din Saturn au început să se simtă rău concomitent, la scurt timp după ce au luat cina, în regim All Inclusive. Şase oameni au ajuns la spital – printre ei o gravidă şi doi copii, în timp ce ceilalţi au fost trataţi chiar în hotel. Au urmat controale la restaurantul care, culmea, fusese amendat şi în urmă cu 3 zile pentru nereguli. Bucătarul şef a avut o explicaţie cinică: de vină sunt turiştii, ca şi-au adus mâncare de acasă.
Citește și aceste articole
Bună Ziua Iași
Bucătarul hotelului Neko dă vina pe turiști pentru că le-a fost rău după cină: „V-ați adus mâncare de acasă”
2 septembrie 2026
Timisoara Stiri
Plan Roșu de intervenție în stațiunea Saturn. 42 de persoane s-au simțit rău într-un hotel
1 septembrie 2026
Observator News
Planul Roșu, activat la Constanța. 30 de persoane cazate într-un hotel din Saturn acuză stări de rău
1 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

