România îşi propune să finalizeze procesul de aderare în cursul anului 2026, la patru ani de la deschiderea negocierilor şi la aproape trei decenii după state precum Polonia sau Ungaria. Până în prezent, România a închis 24 dintre cele 25 de capitole aflate în negociere, fiind în curs finalizarea evaluării privind Deschiderea Pieţei. După încheierea acestui proces, Consiliul OCDE va decide, prin consens, dacă invită România să devină cel de-al 39-lea stat membru al organizaţiei.
BNS: Aderarea la OCDE poate aduce României 3,5 miliarde de euro anual
Notele editorului
România îşi propune să finalizeze procesul de aderare în cursul anului 2026, la patru ani de la deschiderea negocierilor şi la aproape trei decenii după state precum Polonia sau Ungaria. Până în prezent, România a închis 24 dintre cele 25 de capitole aflate în negociere, fiind în curs finalizarea evaluării privind Deschiderea Pieţei. După încheierea acestui proces, Consiliul OCDE va decide, prin consens, dacă invită România să devină cel de-al 39-lea stat membru al organizaţiei.
Citește și aceste articole
Ziarul de Garda
Cât au durat negocierile de aderare ale României la UE și unde se află Muntenegru în procesul de aderare
17 iunie 2026
Gazeta de Cluj
România preia Președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est pentru un an
10 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

