„Dacă mă gândesc că peste 30 de ani trebuie să ajung într-un stabiliment şi să ajung în halul ăsta mi-ar fi groază. Pentru că nici îngrijirea, igiena, nu erau la nivelul unui om care a trăit 80 de ani şi acum trebuie să avem grijă de el, e departe de aşa ceva”, explică doctorul Hadrian Borcea.
The post Azilele groazei de la Bihor. Pacient cu traumatism cranian netratat de trei zile appeared first on Cotidianul RO.

