Avocatul Alexandru Dimitriu, care este deputat din partea USR, afirmă, vineri seară, că motivarea CCR în cazul ”amendamentului Fritz” din Legea ANI este ”o construcţie ridicată pas cu pas ca să ajungă la un rezultat stabilit dinainte, în care Curtea se contrazice singură de patru ori în acelaşi document”. CCR arată cî încetarea mandatului primarului nu ar reglementa o sancţiune personală aplicabilă titularului, ci doar ar înceta o funcţie viciată prin fapta titularului ei. ”Cu alte cuvinte, nu se pedepseşte omul, ci se vindecă funcţia, ceea ce în lumea reală sună cam ca şi cum nu i-ai lua permisul şoferului, ci ai vindeca maşina de amintirea unei depăşiri”, a mai transmis Dimitriu. Acesta afirmă, de asemenea, că tot în textul motivării Curtea recunoaşte ea însăşi că nu are niciun text de lege pe care să se sprijine.

Citește articolul complet pe News.ro →