ziaretv_admin
Ministrul Economiei apără programul SAFE: „Peste 50% din producție trebuie să fie în România!”
România poate accesa aproape 16,7 miliarde de euro prin programul european SAFE pentru investiții în apărare, iar ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, susține că în jurul acestui proiect au fost create „două mituri false”.
George Buricea are contractul suspendat la SCM Poli Timișoara. Nu se exclude schimbarea lui de la echipă
De câteva săptămâni, antrenorul lui SCM Poli Timișoara, George Buricea, este suspendat de Agenția Națională Anti-Doping, pentru încălcarea procedurilor. El s-a ales și cu contractul suspendat la club, iar cei din Banat nu exclud să aducă alt antrenor, doar că, deocamdată, din informațiile ProSport, nu ar avea o pistă clară. Buricea va contesta suspendarea Iarna […] The post George Buricea are contractul suspendat la SCM Poli Timișoara. Nu se exclude schimbarea lui de la echipă appeared first on Prosport.
Final incendiar de sezon în Ligue 1! Maraton fotbalistic cu nouă meciuri programate la aceeași oră
Ultima etapă a campionatului francez aduce un adevărat spectacol pe teren. Toate cele nouă partide ale rundei decisive se dispută la aceeași oră, de la 22:00.
Șansă uriașă pentru CFR în Conference League. Intră în competiție de pe locul 10. Ce adversari ar putea întâlni
CFR Cluj a obținut calificarea în viitorul sezon al Conference League, grație locului 3 în Superliga, pe care și l-a asigurat după egalul cu Dinamo. Va fi al nouălea sezon consecutiv în care echipa din Gruia ia startul într-o cupă europeană. CFR nu a ratat niciodată prezența în competițiile intercontinentale, de când Ioan Varga este […] The post Șansă uriașă pentru CFR în Conference League. Intră în competiție de pe locul 10. Ce adversari ar putea întâlni appeared first on Prosport.
Un eveniment religios susţinut de administrația Trump atrage critici ce privesc nerespectarea separării religiei de stat
Un maraton TV de nouă ore programat duminică şi susţinut de guvernul Statelor Unite include doar creştinii din cultele protestante evanghelice şi catolicii, excluzând protestanţii luterani sau calvini, creştinii ortodocşi, precum şi toate celelalte religii majore – islamul, budismul sau hinduismul, consemnează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. La programul intitulat „Reconsacrare 250: Jubileu […] © G4Media.ro.
Balastierele, scoase la vedere: Ministerul Mediului promite reguli pentru platforma care merge cu sincope
Ministerul Mediului a pus în consultare publică un proiect de ordin care ar urma să reglementeze funcționarea platformei „Inspectorul Balastierelor”, lansată în primăvară ca o hartă digitală a exploatărilor de agregate minerale autorizate din România.
Peiu (AUR): Unele glume se scriu singure, mai ales atunci când guvernul vrea să îşi cosmetizeze cele mai penibile acţiuni. Premierul Bolojan se întâlneşte cu cei mai mari importatori din România pentru a vorbi despre „promovarea producătorilor români”
Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu critică întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan şi conducerea grupului german Schwarz, acuzând Guvernul că prezintă drept sprijin pentru economia românească o discuţie purtată cu unele dintre cele mai mari reţele de import din România.
„Nu vreau să-mi fie frică să ies din casă!” Petiție online pentru intervenții clare și majorarea cotelor de recoltare a ursului brun
Prezența ursului în sate și chiar orașe a ajuns să fie „la ordinea zilei”. Săptămâna trecută, o femeie din Bichigiu a fost omorâtă de un astfel de animal sălbatic. În online a apărut o petiție prin care se cer intervenții clare și majorarea cotei de recoltare la ursul brun. „Nu vreau să îmi fie frică […] The post „Nu vreau să-mi fie frică să ies din casă!” Petiție online pentru intervenții clare și majorarea cotelor de recoltare a ursului brun appeared first on Bistrițeanul.ro.
Starul irlandez al MMA, Conor McGregor, revine în octogon la 11 iulie. Cine va fi adversarul său
Starul irlandez al MMA, Conor McGregor, va reveni în cuşcă pe 11 iulie, la Las Vegas, pentru o revanşă împotriva americanului Max Holloway, a anunţat UFC sâmbătă.

