Mesajul prințului William după ce Aston Villa a câștigat Europa League
Trupa din Birmingham și-a asigurat astfel locul de Champions League în sezonul viitor.
Trupa din Birmingham și-a asigurat astfel locul de Champions League în sezonul viitor.
Ideea organizării unei expoziții universale și internaționale la Gand a prins contur încă din 1905: municipalitatea, dar și bancherii și industriașii locali s-au simțit datori să puncteze în orgolioasa competiție economică, dar și identitară cu celelalte mari orașe belgiene.
O femeie imobilizată la pat a fost scoasă de pompieri din apartamentul său din Câmpina unde a izbucnit un incendiu. Victima, care prezenta arsuri și se afla în stare de inconștiență a fost transportată la spital.
Cancelarul german Friedrich Merz a propus ca Ucraina să primească un statut de „membru asociat” al UE, care i-ar permite să participe la reuniunile europene fără drept de vot.
Mihai Stoica critică un antrenor din play-off-ul Superligii, după ce, în trecut, pe când o antrena pe FCSB, acesta ar fi demisionat fără să fi anunțat conducerea clubului. În cauză este vorba despre Bogdan Andone, tehnicianul lui FC Argeș, cel care a fost aproape de a reveni acum pe banca roș-albaștrilor, însă totul a picat […] The post Mihai Stoica mustrează un antrenor din Superliga! „A declarat că pleacă înainte să ne spună nouă. Păi e frumos?” appeared first on Prosport.
Doi polițiști americani îi dau în judecată pe președintele Donald Trump și pe administrația lui. Ei susțin că fondul înființat de administrație pentru a despăgubi victimele incidentelor armate ar putea fi folosit pentru „a-i recompensa” pe cei care au atacat Capitoliul.