Papa Leon al XIV-lea merge în Franța în septembrie, în prima vizită papală după 18 ani
Sfântul Scaun a anunțat sâmbătă că Papa Leon al XIV-lea va face o vizită de stat în Franța în perioada 25-28 septembrie.
Sfântul Scaun a anunțat sâmbătă că Papa Leon al XIV-lea va face o vizită de stat în Franța în perioada 25-28 septembrie.
Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, sâmbătă după amiază, după ce a căzut cu motocicleta într-o prăpastie din judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce făcea enduro. Salvatorii care au ajuns la el l-au găsit în stop cardiac, i-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
Sebastian Stan traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa personală. Actorul, devenit unul dintre cele mai apreciate nume de la Hollywood, se pregătește să devină tată pentru prima dată și a vorbit deschis despre emoțiile și responsabilitatea pe care le simte înainte de venirea p
La doi pași de Arcul de Triumf, într-o zi aglomerată de weekend cu un trafic infernal, patru meșteri urcă pe acoperișul unei case aduse în București în 1957 și bat draniță ca acum un secol, sub privirile turiștilor, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Într-o zi caldă de mai, vizita la Muzeul Național al […]
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioana României dacă o învinge mâine, pe „U” Cluj, în Bănie. Partida va fi redată în format LIVE TEXT de către Sport.ro, începând cu ora 20:30.
Manchester City a învins formația Chelsea Londra în finala Cupei Angliei 2026, sâmbătă, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Antoine Semenyo în minutul 72. Englezul adus în această iarnă de la Bournemouth a avut o execuție de finețe în careu, cu călcâiul, din pasa lui Erling Haaland și a trimis FA […] © G4Media.ro.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare de vreme severă pentru următoarea perioadă.
Dumitru Coarnă îl acuză pe Ilie Bolojan de politici care ar fi împins România spre recesiune și sărăcie
Manchester City a câştigat sâmbătă Cupa Angliei, învingând în finala de pe Wembley formaţia londoneză Chelsea, cu scorul de 1-0. Guardiola a ajuns la 20 de trofee cucerite cu Manchester City.
Un proiectil reactiv nedirijat, neexplodat, a fost descoperit sâmbătă, 16 mai, în curtea unei proprietăţi nelocuite din localitatea Pardina, judeţul Tulcea. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a confirmat, printr-un comunicat de presă, că în corpul proiectilului se află două kilograme de explozibil. „Perimetrul a fost securizat, iar la faţa locului se află reprezentanţi ai Poliţiei, Poliţiei […]