Doliu la USAMV Cluj-Napoca! Fostul rector Alexandru Salontai a murit cu doar câteva luni înainte să împlinească un secol de viață
Profesorul avea 99 de ani și a condus universitatea în perioada 1984–1990.
Profesorul avea 99 de ani și a condus universitatea în perioada 1984–1990.
Google a fost ținta unui atac cibernetic puternic care ar fi folosit inteligența artificială pentru a descoperi o eroare majoră în software-ul său, necunoscută până atunci chiar și dezvoltatorilor companiei.A...
China a declarat sâmbătă că acordurile comerciale şi industriale anunţate în timpul vizitei preşedintelui american Donald Trump la Beijing sunt încă într-o fază ”preliminară”, semnalând că multe dintre înţelegerile prezentate drept succese majore nu au fost încă finalizate, transmite Reuters.
Fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a întrebat-o pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de ce nu înfăptuiește unirea țării sale cu România. „Avem acum mai mult sprijin popular pentru integrarea în UE și aceasta este calea pe care o urmăm”, a răspuns șefa statului, adăugând că „asta nu înseamnă că nu putem avea […] © G4Media.ro.
Pernele îngălbenite în timp sunt o problemă comună în orice locuință, iar cauzele sunt cunoscute: transpirație, uleiurile naturale ale pielii, reziduurile de machiaj și praful acumulat în timp.
Gigi Nețoiu (66 de ani) susține că nu a aranjat niciun meci în cariera sa de investitor, dar admite că fenomenul exista și că unele lucruri se întâmplau fără ca el să le controleze. Într-un interviu pentru GSP, acesta descrie diferența dintre cluburile mici și cele care dominau culisele fotbalului românesc. - Domnule Nețoiu, ați fost la Rocar, a făcut parte și din Cooperativă? Cu meciuri aranjate?- Rocar n-a făcut parte din Cooperativă. ...
Anatoli Prokhorenko, un băiat în vârstă de 12 ani, din orașul Semenivka, de la granița cu regiunea Cernihiv, a reușit să își salveze frații mai mici, după ce a neutralizat o dronă FPV care zbura deasupra acestora. Băiatul, cel mai mare copil din familia sa, a rupt singur fibra optică și, astfel, și-a salvat frații și surorile.
Kirilo Budanov, actualul șef al Administrației Prezidențiale ucrainene, susține că Rusia continuă tentativele de asasinat împotriva sa chiar și în timp ce conduce negocierile de pace cu Moscova.
28 de aplicații Android, descărcate de peste 7 milioane de ori din Google Play Store, promiteau utilizatorilor acces la istoricul apelurilor, mesajelor WhatsApp și SMS-urilor oricărui număr de telefon. În realitate...
Ryan Giggs, legenda lui Manchester United, a vorbit despre posibilitatea ca mijlocașul Cole Palmer să ajungă pe „Old Trafford” și consideră că starul lui Chelsea ar fi transferul ideal pentru ofensiva „diavolilor”. În ultima perioadă, presa din Anglia a scris că Manchester United îl monitorizează atent pe Palmer, în contextul în care clubul caută soluții pentru a reduce dependența ofensivă de Bruno Fernandes. ...