Prințul William a inaugurat la Birmingham un centru de prevenire a suicidului. Viitorul rege este foarte sensibil la acest subiect
Prințul de Wales a deschis oficial porțile centrului de prevenire a suicidului ”James' Place” la Birmingham.
Prințul de Wales a deschis oficial porțile centrului de prevenire a suicidului ”James' Place” la Birmingham.
Este o zi foarte importantă pentru Prințesa de Wales. Călătoria sa are atât de multe semnificații. Pe 13 și 14 mai Kate este așteptată în Italia.
Monarhul britanic a purtat joben la eveniment, este vorba de cea de-a treia petrecere în grădină găzduită la Palatul Buckingham în ultima săptămână.
Faimosul festival de pe Croazetă revine în forță, în intervalul 12-23 mai 2026. Actrițele Gong Li și Jane Fonda au declarat deschisă cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Cannes.
Numele ei este cel mai comentat din muzică la ora aceasta, dar şi cel pe care mizăm să ducă renumele României pe o treaptă cât mai sus la cel mai urmărit show muzical european.
Cristina Alexandra este una dintre reginele care au rămas în istorie grație unui nonconformism rar, complet nespecific secolelor trecute.
Chiar dacă Prințesa Kate a refuzat invitația la prestigiosul eveniment de modă, iar Meghan Markle a fostă sărită de gazda Anna Wintour, Met Gala a avut, totuși, printre invitați și o prezență regală.
Personalul american şi reprezentanţii presei care îl însoţeau pe preşedintele SUA Donald Trump ar fi aruncat, vineri, înainte de îmbarcarea în Air Force One, materialele primite de la oficialii chinezi, ceea ce arată neîncrederea profundă care continuă să caracterizeze relaţiile dintre SUA şi China. Oficialii americani şi reporterii au aruncat diverse obiecte strânse în timpul călătoriei, printre care telefoane cu cartelă, ecusoane de acreditare şi insigne emise de China, relatează presa internaţională citată de News.ro.
Un incendiu a izbucnit în această seară, în jurul orei 18:50, la o locuință din localitatea Cornățelu. Flăcările au cuprins rapid acoperișul casei, manifestându-se pe o suprafață extinsă de aproximativ 150 de metri pătrați. Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu. Salvatorii ... Citește mai mult
Andrei Rotaru și Cristina Petre nu mai formează un cuplu de ceva timp. Bărbatul s-a mutat la Brașov, unde pare că își dorește o nouă viață. Cu toate acestea, internauții l-au luat cu asalt și […]