Sari la conținut

ziaretv_admin

Site web

Articole de ziaretv_admin
economie

Titluri de stat Fidelis august 2026: Statul e mai darnic cu dobânzile în euro și reintroduce tranșa specială pentru donatorii de sânge

Ministerul Finanțelor lansează între 7 și 14 august o nouă ediție a programului Fidelis, cu dobânzi de până la 7,50% în lei și 6,30% în euro. Față de ediția din iulie, dobânzile pentru titlurile în lei au rămas aproape neschimbate, însă statul a majorat randamentele oferite investitorilor care aleg să economisească în euro, atât pentru maturitatea de 3 ani, cât și pentru cea de 10 ani. Principala noutate este că statul reintroduce tranșa specială în euro dedicată donatorilor de sânge, eliminată de la edițiile anterioare ale programului.

via Wall-Street.ro
economie

Bolojan se gândește să limiteze forțat consumul de energie al marilor companii: ”Vom face asta dacă va fi nevoie”

Guvernul pregătește un mecanism prin care consumul de energie al marilor companii să poată fi limitat, dacă România nu reușește să acopere necesarul din orele de seară. Ilie Bolojan a precizat că marile companii consumatoare de energie vor fi notificate cu 24 de ore înainte, iar restricțiile vor ține cont de tehnologia și de consumul minim necesar fiecărui operator.

via Wall-Street.ro
economie

Mesajele RO-Alert sperie turiștii din Delta Dunării. Operatorii se plâng de anulări: Când vin, ne întreabă dacă apar drone

Mesajele RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în localităţile din nordul judeţului Tulcea pentru a avertiza populaţia cu privire la existenţa unui risc de cădere a unor drone pe teritoriul României, mesaje tot mai frecvente în ultima perioadă, pe fondul războiului din Ucraina, îi alarmează pe unii operatori turistici, care susţin că rezervaţia nu mai are oaspeţi.

via Wall-Street.ro
social

O femeie din Crasna a furat 17.000 de euro

În dimineața zilei de 2 august, la ora 7.30, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în centrul municipiului Zalău, este tulburată ordinea și liniștea publică. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Poliției Municipiului Zalău și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, fiind identificată o femeie de 30 de ani, din comuna Crasna. În același timp, prin intermediul SNUAU 112, un bărbat din comuna Crasna a sesizat faptul că persoane necunoscute au… Articolul O femeie din Crasna a furat 17.000 de euro apare prima dată în Magazin Sălăjean.

via Magazin Sălăjean